Mama cântăreţului Michael Jackson va face recurs la procesul intentat companiei AEG

Katherine Jackson, mama cântăreţului Michael Jackson, a depus o cerere în justiţie în care solicită ca promotorul muzical AEG, absolvit, în octombrie, de orice responsabilitate pentru moartea fiului ei, să fie rejudecat, a anunţat presa americană.

Urmărește
202 afișări
Imaginea articolului Mama cântăreţului Michael Jackson va face recurs la procesul intentat companiei AEG

Katherine Jackson, mama cântăreţului Michael Jackson (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În cererea depusă, luni, la Curtea Superioară din Los Angeles, Katherine Jackson, în vârstă de 83 de ani, spune că decizia luată de juriu în octombrie, după un proces care a durat cinci luni, conţine "erori judiciare" şi că o serie de dovezi noi ar trebui luate în considerare.

Această cerere de iniţiere a unui recurs va fi examinată de justiţia americană.

Katherine Jackson a cerut de la AEG despăgubiri de 85 milioane de dolari pentru suferinţele suportate de fiecare dintre cei trei copii ai megastarului şi alte despăgubiri financiare de 1,6 miliarde de dolari. Ea consideră că acest promotor muzical a neglijat starea de sănătate a cântăreţului în timpul repetiţiilor efectuate de acesta pentru seria de 50 de concerte din turneul "This Is It". După părerea ei, AEG a dat dovadă de neglijenţă angajându-l pe medicul Conrad Murray, condamnat în 2011 la patru ani de închisoare pentru omucidere involuntară, eliberat apoi pentru bună purtare, pe 28 octombrie 2013.

Timp de cinci luni, pe durata unui proces-fluviu, acuzarea a încercat să demonstreze că AEG, orbită de profiturile uriaşe pe care urma să le obţină, "a închis ochii" în faţa dependenţei lui Michael Jackson de medicamente şi a sănătăţii fragile a starului. AEG a răspuns de fiecare dată spunând că nu l-a angajat pe Conrad Murray şi că grupul nu se face vinovat de faptele şi acţiunile acestuia.

În privinţa acestui aspect, juriul a dat dreptate familiei Jackson, ajungând la concluzia că medicul Murray a fost într-adevăr angajat de compania AEG. Însă, la acuzaţia potrivit căreia medicul era incompetent, juriul a dat un răspuns negativ, absolvind astfel de orice responsabilitate compania AEG.

Michael Jackson a murit la vârsta de 50 de ani, în 2009, în urma unei "intoxicaţii grave" cu propofol, un anestezic puternic utilizat în spitale şi în clinicile medicale, pe care starul îl folosea la domiciliu ca somnifer, cu complicitatea medicului Conrad Murray.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici