Mamele care lucrează, mai fericite decât cele care stau acasă

Mamele care îşi păstrează serviciul, cel puţin cu program redus, în timp ce îşi cresc copiii sunt mai fericite, dar şi mai atente la nevoile acestora, comparativ cu cele care decid să stea acasă.

Urmărește
783 afișări
Imaginea articolului Mamele care lucrează, mai fericite decât cele care stau acasă

Mamele care lucrează, mai fericite decât cele care stau acasă (Imagine: Claudia Veja/Mediafax Foto)

Studiul "Angajarea mamelor part-time: Asocieri cu bunăstarea mamei şi a familiei" a fost publicat recent în revista Asociaţiei Americane de Psihologie - Journal of Family Psychology, potrivit unui studiu citat de Yahoo Shine.

După ce sute de femei au fost intervievate de mai multe ori pe parcursul unui deceniu, cercetarea a relevat că mamele care munceau până la 32 de ore pe săptămână erau mai atente la nevoile copiilor lor şi mai puţin susceptibile de a suferi de depresie, fiind totodată mai probabil ca ele să împartă treburile casnice cu soţul, comparativ cu femeile care stăteau acasă să îşi crească copiii.

Acelaşi studiu a arătat şi că trecerea la un program full-time nu are efecte adverse asupra mamelor.

"În toate cazurile, cu diferenţe semnificative în ceea ce priveşte starea mamelor, conflictul dintre serviciu şi familie sau modul de creştere a copiilor, cercetarea a arătat că serviciul part-time este de preferat celui full-time sau lipsei unui serviciu", a spus autoarea principală a studiului, Cheryl Buehler, profesor la University of North Carolina din Greensboro.

"Cu toate acestea, în multe cazuri, starea mamelor care lucrau part-time nu era diferită de cea a mamelor care lucrau full-time", a mai precizat aceasta.

Cercetătorii au intervievat 1.364 de femei care aveau bebeluşi de o lună în 1991, iar apoi au observat evoluţia mame lor şi copiilor pentru următorii 10 ani, făcând verificări când copiii au împlinit 6 luni, 15 luni, 3 ani, 4 ani şi jumătate şi când au intrat în clasa I, a III-a şi a V-a. Familiile studiate erau din state americane diferite - Arkansas, California, Kansas, Massachusetts, Pennsylvania, Virginia, Washington, Carolina de Nord şi Wisconsin - şi din medii socio-economice diferite, incluzând şi mame singure, absolvente de facultate sau fără studiile liceale terminate.

Buehler şi colega ei, Marion O'Brien, au fost surprinse să descopere că mamele care munceau se bucurau de un mai bun echilibru în relaţia dintre serviciu şi viaţa personală şi erau mai puţin expuse depresiei atunci când copiii erau bebeluşi sau preşcolari.

"Explicaţia poate fi faptul că mamele care stau acasă cu copiii toată ziua resimt un mai mare stres legat de aceştia, care se diminuează într-o oarecare măsură odată ce copiii merg la şcoală", au spus autoarele studiului. "În plus, mamele care resimt un nivel ridicat de depresie pot avea mai mari dificultăţi în a-şi găsi sau a-şi păstra un loc de muncă", au mai remarcat acestea.

Buehler şi O'Brien au mai arătat că mamele care lucrau part-time erau la fel de implicate în activităţile şcolare ale copiilor ca cele care stăteau acasă, însă le ofereau acestora mai multe oportunităţi de studiu decât casnicele şi mamele care lucrau full-time. Potrivit autoarelor studiului, mamele cu un loc de muncă deţineau resurse la care casnicele nu aveau acces.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici