Marc Webb va regiza cel de-al patrulea film din franciza "Omul Păianjen"

Marc Webb, autorul comediei romantice "(500) Days of Summer", a fost desemnat regizorul celui de-al patrulea film din franciza "Omul Păianjen", ce va fi lansat în 2012, au anunţat, marţi, reprezentanţii studiourilor Columbia Pictures.

Urmărește
18 afișări
Imaginea articolului Marc Webb va regiza cel de-al patrulea film din franciza "Omul Păianjen"

Marc Webb va regiza cel de-al patrulea film din franciza "Omul Păianjen" (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Marc Webb îl va înlocui astfel pe Sam Raimi, regizorul primelor trei filme din această franciză, care au generat încasări de 2,5 miliarde de dolari pe plan mondial începând din 2002.

La începutul lunii ianuarie, studiourile producătoare au anunţat că vor începe un "nou capitol", amânând cu un an lansarea celui de-al patrulea film din seria "Omul Păianjen", şi că vor reveni în 2012 cu o nouă poveste, un nou regizor şi o nouă distribuţie.

Acţiunea celui de-al patrulea opus va fi plasată în anii de liceu ai eroului Peter Parker - alter ego al justiţiarului Omul Păianjen -, care trebuia să rezolve diverse probleme ale societăţii şi să lupte cu propriile sale super-puteri.

Sam Raimi şi actorul Tobey Maguire, interpretul lui Peter Parker din primele trei filme, nu vor mai face parte din echipa care va realiza "Omul Păianjen 4", retragerea lor din acest proiect cinematografic deschizând astfel calea pentru un nou regizor şi un nou actor, al cărui nume urmează să fie anunţat în curând. Presa de specialitate vehiculează numele lui Robert Pattinson pentru rolul lui Peter Parker-Omul Păianjen, dar şi pe cel al lui Michael Cera.

Marc Webb a declarat cu această ocazie că numirea lui ca regizor al acestui film este "un vis devenit realitate". Marc Webb a devenit cunoscut regizând mai întâi o serie de videoclipuri pentru trupele Green Day, The All-American Rejects şi Weezer.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici