"Marele Gatsby", lider în box office-ul românesc de weekend. Ce filme urmează în top - VIDEO

Filmul "Marele Gatsby", cu Leonardo DiCaprio în rolul principal, a fost lider în box office-ul românesc de weekend, încă de la premieră, cu încasări de 848.649 de lei şi 39.542 de spectatori, informează Asociaţia Film România.

Urmărește
485 afișări
Imaginea articolului "Marele Gatsby", lider în box office-ul românesc de weekend. Ce filme urmează în top - VIDEO

"Marele Gatsby", lider în box office-ul românesc de weekend. Ce filme urmează în top

Lungmetrajul, o nouă ecranizare a romanului scris de F. Scott Fitzgerald, a fost proiectat în premieră mondială în deschiderea Festivalului de Film de la Cannes, care se va încheia pe 26 mai.

Nick Carraway (Toby Maguire) este atras de lumea misterioasă şi plină de bogăţii a vecinului său, Jay Gatsby (Leonardo DiCaprio), pe care o consideră fascinantă şi extravagantă. Curând, însă, Nick se trezeşte prins în universul lui Gatsby, unde nebunia, obsesia şi tragedia pândesc la tot pasul. Cadrele spectaculoase, costumele senzaţionale şi atmosfera romantică a anilor 1920 sunt susţinute cu realism de efectele 3D ale filmului şi interpretările excepţionale ale lui Leonardo DiCaprio, Toby Maguire, Carey Mulligan, Isla Fisher şi multor alţi actori extrem de talentaţi. Filmul este adus pe marile ecrane româneşti de MediaPro Distribution.

O altă premieră, "Star Trek în întuneric 3D/ Star Trek Into Darkness", s-a clasat pe cel de-al doilea loc în box office-ul românesc de weekend, cu încasări de 659.789 de lei şi 28.161 de spectatori.

Noul film din universul cult "Star Trek", produs şi regizat de J.J. Abrams, cu Chris Pine în rolul Căpitanului Kirk şi Zachary Quinto în cel al celebrului Spock, a obţinut încasări de 70,6 milioane de dolari în primul weekend de proiecţii la nivel internaţional. În timp ce se întoarce acasă, echipajul de pe Enterprise trebuie să facă faţă unor forţe "teroriste" implacabile din sânul propriei organizaţii, determinându-l pe Căpitanul Kirk să lanseze o vânătoare de capete, pentru a-l neutraliza pe acela care reprezintă el însuşi o armă de distrugere în masă.

Liderul de weekendul trecut, "Omul de Oţel 3", a coborât pe poziţia a treia, cu încasări de 193.851 de lei şi 9.033 de spectatori. Povestea din "Omul de Oţel 3" continuă atât firul narativ din "Avengers", cât şi pe cel din primele două părţi ale francizei "Iron Man", dar aduce o răsturnare suprinzătoare de situaţie: Tony Stark, omul din spatele costumului Iron Man, miliardar de succes şi supererou ori de câte ori are ocazia, este pus în situaţia de a-şi folosi inteligenţa şi inventivitatea pentru a redeveni Iron Man cel binecunoscut, dar fără a avea la dispoziţie tehnologia şi resursele financiare cu care era obişnuit. Atunci când universul său este distrus de puternicul terorist Mandarinul, iar cei dragi lui sunt puşi în pericol, Tony Stark este nevoit să facă faţă ameninţării şi să îşi salveze familia şi concetăţenii.

Pe locul al patrulea se regăseşte "Nuntă cu peripeţii", care a avut încasări de 113.509 lei şi 5.807 spectatori. Chiar dacă nu mai formează un cuplu de foarte mult timp, Don şi Ellie Griffin (Robert De Niro şi Diane Keaton) sunt forţaţi de împrejurări să pozeze din nou într-o familie fericită. Toată această şaradă a fost pusă la cale în momentul în care la nunta fiului lor adoptiv decide să participe, din senin, mama biologică a tânărului.

Pe poziţia a cincea s-a clasat Legea străzii/ Hummingbird", care a avut încasări de 105.671 de lei şi 5.367 de spectatori. Jason Statham este Joey, un fost soldat din Forţele Speciale, ajuns să trăiască pe străzi, în lumea de infractori din Londra, şi care acum se transformă în înger răzbunător când destinul îl obligă să-şi asume identitatea altcuiva.

În total, cinematografele româneşti au avut, în weekend, încasări de 2.127.069 de lei şi 101.431 de spectatori.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici