Trupa Hadouken! concertează la B’estfest 2011 – VIDEO

Publicat: 14 03. 2011, 14:23
Actualizat: 06 11. 2012, 19:42

Originară din Leeds, Marea Britanie, trupa new-rave Hadouken! a fost formată în octombrie 2006, de producătorul James Smith, împreună cu iubita sa, Alice Spooner (sintetizator), Daniel „Pilau” Rice (chitară) şi Nick Rice (tobe). James Smith şi Daniel Rice s-au întâlnit urmând cursurile aceleiaşi instituţii, University of Leeds, unde au pus bazele propriei case de discuri, Surface Noise Records, şi au început munca pentru primele lor piese.

După debutul londonez la Proud Gallery şi o serie de concerte în alte câteva oraşe din Marea Britanie, trupa a devenit cu adevărat cunoscută în 2007, în momentul în care Mike Skinner de la The Streets difuzează single-ul „That Boy That Girl” pe binecunoscutul post de radio britanic BBC Radio 1. Descrisă drept o veritabilă „operă de geniu” de editorii revistei britanice NME, în clasamentul căreia ocupă prima poziţie, piesa era inclusă pe primul material lansat de Hadouken!, un adevărat fenoment pe internet: un vinil, în ediţie limitată, ce includea, alături de „That Boy That Girl”, piesa „Tuning In”.

Stilul muzical al trupei, new-rave cu numeroase influenţe, a fost elaborat de-a lungul timpului, ajungând în prezent să includă elemente techno şi sample-uri din jocuri video. După două albume de succes, „Music for an Accelerated Culture” (2008) şi „For the Masses” (2010), premiul pentru „Best Electronic Artist/DJ” obţinut în cadrul BT Digital Music Awards 2008 şi o serie de show-uri live explozive în cadrul celor mai cunoscute festivaluri din lume, vara aceasta, Hadouken! va concerta şi în România, la B’estfest, pe 3 iulie, în ultima zi de festival.

Până la data de 22 martie, biletele pentru B’estfest, eveniment organizat de Emagic, vor putea fi achiziţionate la preţuri promoţionale, cu 20% reducere din preţul întreg, respectiv 95 de lei pentru o zi, 215 lei pentru abonamentul de 3 zile, iar pentru cei ce doresc şi acces în camping pe durata festivalului, la abonamentul de 215 lei se va adăuga şi un voucher de 10 lei. Promoţia este valabilă doar până pe 22 martie, biletele urmând a fi ulterior disponibile la preţ întreg, până în ziua evenimentului, respectiv 125 de lei biletele de o zi, 265 de lei abonamentele de 3 zile, iar pentru acces în camping, la abonament se va adăuga un voucher de 15 lei.

Începând cu data de 1 iulie, prima zi de B’estfest, biletele vor putea fi achiziţionate în fiecare zi de la intrarea în zona de festival, la preţul de 150 de lei, în timp ce abonamentele vor fi disponibile doar în prima zi de festival, la preţul de 285 de lei, la acestea adăugându-se pentru cei care doresc camping un voucher de 15 lei.