Marius Lăcătuş va lua cursuri de condus, sâmbătă, la "Pro Motor"

Marius Lăcătuş va lua lecţii de conducere preventivă şi sportivă de la pilotul profesionist George Grigorescu, în timpul emisiunii "Pro Motor", difuzată sâmbătă, de la ora 12.00, la Pro TV, informează televiziunea.

Urmărește
87 afișări
Imaginea articolului Marius Lăcătuş va lua cursuri de condus, sâmbătă, la "Pro Motor"

Marius Lăcătuş va lua cursuri de condus, sâmbătă, la "Pro Motor"

Lecţia a fost pusă la cale de Roxana Ciuhulescu, ce îl va surprinde în mod plăcut pe antrenorul echipei Steaua, care ştia că vine la un interviu clasic pentru emisiunea "Pro Motor". Pentru a putea fi echipat cum se cuvine la curs, pilotul George Grigorescu îi va dărui antrenorului o pereche de mănuşi de pilot de culoare neagră şi îi va explica acestuia cum să abordeze curbele, când şi cum să frâneze, care este distanţa optimă de frânare în funcţie de tipul asfaltului şi de condiţiile meteo.

Lăcătuş le va prezenta telespectatorilor "Pro Motor" maşina pe care o conduce în prezent, un Mitsubishi Outlander, motor diesel de 2,2 l de 180 CP. Chiar dacă este un fan declarat Mitsubishi având în palmares un Outlander, un Pajero şi un Lancer, Lăcătuş îşi aminteşte cu plăcere şi de prima sa maşină, un Aro, pe care la un moment dat şi-a permis să îl schimbe cu o "limuzină" Oltcit.

Antrenorul echipei Steaua mărturiseşte că este un şofer calm, chiar foarte calm şi că, de când conduce, se poate lăuda că nu a avut niciodată vreun accident.

La finalul interviului, Roxana Ciuhulescu îi va dărui lui Marius Lăcătuş o minge cu care îl va ruga să reproducă golul pe care l-a dat din penalty la finala Cupei Campionilor de la Sevilla din 1986.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici