Motiv de bucurie la un Zoo din Australia. Un pui de rinocer negru s-a născut în captivitate. Specia este pe cale de dispariţie
Un rinocer negru, dintr-o rasă pe cale de dispariţie s-a născut în urmă cu câteva zile la o grădină zoologică din Australia.
Rinocerul s-a născut la grădina zoologică Taronga Western Plains din oraşul Duboo din Noua Ţară a Galilor. Directorul grădinii, Steve Hinks, a declarant că acesta este al patrulea rinocer pentru mama Bakhita, din ultimii şase ani. Hinks a spus deasemenea că această naştere este semnificativă la nivel global.
- „Fiecare naştere pentru această specie pe cale de dispariţie critică este foarte importantă, sunt mai puţin de 6.000 rămase în sălbăticie. Deci, deşi este o veste incredibilă pentru grădina zoologică Taronga Western Plains, aceasta este de asemenea, o veste incredibil de importantă pentru specie în ansamblu”, spune Steve Hinks, directorul Grădinii Zoologice Taronga Western Plains.
Atât mama cât şi puiul se simt bine şi vor rămâne separate de celelalte animale în următoarele două luni.