- Home
- Life-Inedit
- BUCUREŞTI, (05.12.2010, 10:55)
- , ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Măruţă, Andra, Busu şi Strunilă îşi petrec Moş Nicolae în familie, oferind daruri
Vedetele Pro TV Cătălin Măruţă, Magda Pălimariu, Paula Chirilă, Florin Busuioc, Cătălin Radu Tănase, Octavian Strunilă şi Pavel Bartoş aşteaptă cu nerăbdare sărbătoarea de Moş Nicolae, de care se vor bucura în familie sau cu prietenii, amintindu-şi de copilărie şi oferind daruri.
Urmărește
185 afișări
Măruţă, Andra, Busu şi Strunilă îşi petrec Moş Nicolae în familie, oferind daruri
Cătălin Măruţă, prezentatorul emisiunii "Happy Hour" de la Pro TV, împreună cu soţia lui, cântăreaţa Andra, respectă tradiţia de Moş Nicolae şi intenţionează să se întâlnească şi să meargă în oraş cu prietenii, cu acest prilej.
"Am crescut cu ghetele la uşă, de mic copil, în sensul că, de fiecare dată, pe 5 decembrie seara, le lustruiam (singura dată din an când le făceam lună fără să fie nevoie să mă someze maică-mea înainte). Aşa că respect tradiţia, îmi place să fie întotdeauna în casă un aer sărbătoresc de Sfântul Nicolae, chiar dacă nu avem membri ai familiei foarte apropiaţi cu numele acesta. Anul acesta, cel mai probabil ne întâlnim cu nişte prieteni, fie ieşim în oraş, fie îi chemăm la noi. În linii mari, având în vedere că e luni şi lucrez, va fi o zi normală, doar că voi face multe cadouri şi bănuiesc că voi şi primi...", a declarat, pentru MEDIAFAX, Cătălin Măruţă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Coaliția PSD-PNL-UDMR alege datele votului. Primul tur, înainte de Paște?
-
Noul decret al lui Putin desemnează Ucraina drept sursă principală de „extremism” şi introduce conceptul de „rusofobie”
-
Elon Musk susţine partidul AfD într-un articol de opinie publicat într-un ziar german
-
Războiul din Ucraina, ziua 1039. Zelenski sugerează schimbări importante în structura de personal / Bloomberg: Oficialii americani cred că Ucraina ar putea fi forţată să se retragă din regiunea Kursk în primăvară / Trupele nord-coreene au suferit peste 1.000 de pierderi în regiunea Kursk în ultima săptămână
Întrebat ce îşi doreşte să primească de Moş Nicolae, Cătălin Măruţă spune că vrea "noroc" pentru el şi pentru familia lui: "Era să zic, în mod clasic, «sănătate», dar pe urmă mi-am amintit de gluma aia veche, că ar fi mai bine să-mi doresc noroc, fiindcă sănătoşi erau şi ăia de pe Titanic. Îmi doresc, deci, noroc pentru mine şi familia mea, sper să-l merităm. Iar ca daruri propriu-zise, mi-aş dori orice cadou îmi este oferit sincer, din suflet, nu atât protocolar, cât gândit, să mi se potrivească, să mă emoţioneze, să mă convingă că persoana care mi l-a pus în ghetuţe mă cunoaşte bine şi ţine la mine cu adevărat".
Deşi încă nu i s-a născut copilul, Cătălin Măruţă şi Andra vor oferi daruri de Moş Nicolae nepoţilor lor. "Deocamdată, copiii noştri sunt nepoţii (copiii fratelui şi surorii Andrei), precum şi copiii câtorva prieteni buni. Pentru toţi avem pregătite cadouri, cele mai diverse surprize, în aşa fel încât să-i reprezinte pe fiecare, să le placă, să se bucure. Le ducem jucării, jocuri pentru computer, playstation sau alte device-uri, hăinuţe, plus un munte de dulciuri", spune prezentatorul emisiunii "Happy Hour" de la Pro TV.
Pe de altă parte, Cătălin Măruţă şi Andra se vor implica şi în proiecte caritabile. "Şi eu şi Andra ne-am implicat în fiecare an în asemenea acţiuni. Andra participă frecvent la tot felul de concerte organizate în scop caritabil, cântă pro bono şi sprijină material diverse evenimente, la rândul ei. Iar anul acesta, ca şi anul trecut, este implicată activ într-o campanie pentru a ajuta persoanele nevăzătoare. Cu un sms la 874 se pot dona 2 euro! Campania se numeşte best foto fest! Anul trecut au fost operate, din banii strânşi, şase persoane, iar şapte sunt în curs de operare. În România sunt peste 80 de mii de nevăzători!", explică Măruţă.
O altă vedetă Pro TV, Magda Pălimariu, prezentatoare a rubricii "Vremea", va sărbători Moş Nicolae împreună cu iubitul ei, Ionuţ - Piticu' din trupa Simplu. "Pe 6 decembrie, chiar de Moş Nicolae, iubitul meu şi băieţii de la Simplu vor lansa la «Happy Hour» cel mai recent clip, aşa că voi sărbători alături de el, vom fi împreună aproape toată ziua. Este un moment important pentru el, aşa că vreau să-i fiu alături. Oricum, clipul pe care tocmai l-au terminat este cel mai frumos cadou de Moş Nicolae pentru el", a declarat pentru MEDIAFAX Magda Pălimariu.
Totodată, vedeta spune că ea a primit deja un cadou de Moş Nicolae, dar este convinsă că va mai primi daruri în cizme în noaptea de duminică spre luni. "La mine, Moş Nicolae a venit un pic mai devreme şi mi-a adus un telefon pe care care mi-l doream foarte mult. Însă sunt sigură că nu mă va uita nici în noaptea de duminică spre luni, aşa că o să am cizmele pregătite! Pentru mine e o sărbătoare importantă, încă de mică eu şi sora mea ne lăsam ghetuţele curate la geam şi dimineaţa găseam dulciuri sau jucării în ele. E o tradiţie cu care părinţii noştri ne-au învăţat, aşa că şi noi o respectăm, la rândul nostru".
La rândul său, Magda Pălimariu îi va oferi daruri unei nepoate a iubitului său, Ionuţ: "Copii nu avem, însă Ionuţ, iubitul meu, are o nepoţică de trei săptămâni, aşa că vom merge cu siguranţă şi la ea şi-i vom duce daruri. Nu va înţelege ea mare lucru, dar noi suntem foarte nerăbdători să-i facem surprize!".
La rândul său, Paula Chirilă, vedetă a emisiunii "Land of Jokes" de la Pro TV, a declarat pentru MEDIAFAX că va petrece sărbătoarea de Moş Nicolae în familie, ca în fiecare an, mai ales că acum familia ei s-a mărit cu un copilaş. "Ne bucurăm cu atât mai mult de prezenţa Carlei. Sigur că ne vom pune în ciuboţele mici cadouri, care să anticipeze marile cadouri de Crăciun", spune Paula Chirilă.
Ea a precizat că nu îşi doreşte lucruri materiale, ci "mai multe clipe frumoase alături de Carla". "Nu-mi doresc lucruri materiale, sunt atât de tare împlinită sufleteşte încât nu mă pot gândi la ele", a mai spus Paula Chirilă. În schimb, vedeta i-a luat daruri fetiţei sale: "Fetiţa noastră încă nu e la vârsta la care să înţeleagă lucrurile astea, însă i-am luat multe jucării pe care o să le împart: unele, de Moş Nicolae, altele, de Crăciun".
Florin Busuioc, prezentatorul rubricii "Meteo" de la Pro TV, a declarat pentru MEDIAFAX că primul lucru pe care îl va face de Moş Nicolae va fi o evaluare a faptelor sale. "O să le găsesc cu greu pe cele bune şi o să mă înspăimânt de câte prostii am făcut în anul 2010, aşa că voi aştepta cu sufletul la gură să primesc o ditamai nuiaua. Am să-l rog însă pe Moşu', de fapt, Sfântul Nicolae, căci el e Moşu', să fie îngăduitor cu cei din familia mea şi să le bucure sărbătoarea cu bunătăţi dulci, şi poate, dacă va crede de cuviinţă, şi o mică jucărie pentru fetele mele", spune Florin Busuioc.
Totodată, Florin Busuioc spune că se va folosi de această sărbătoare ca să împartă "mici cadouri". "Sfântul Nicolae, pe la anul 300, zice-se în legendă că a ajutat trei fete foarte sărace. Pentru ca ele să poată să se căsătorească, el a trecut în fiecare an, cam pe la vremea asta, 6 decembrie adică, şi le-a lăsat, fără să fie văzut, câte o pungă plină cu galbeni. Astfel, fetele au avut zestre şi o viaţă frumoasă mai apoi. Fapta lui nu s-a oprit aici. Mai apoi, a împărţit toată averea lui oamenilor sărmani şi a construit o mănăstire unde s-a retras până la sfârşitul vieţii. Eu nefiind atât de virtuos şi-atât de puternic precum Sfântul Nicolae, am să mă folosesc de acest minunat prilej de sărbătoare ca să împart acele mici cadouri (neformale şi sigur aşteptate) care să aducă zâmbete largi de mulţumire", a mai spus Florin Busuioc.
Pe de altă parte, Cătălin Radu Tănase, corespondent al Ştirilor Pro TV, a declarat pentru MEDIAFAX că îşi doreşte ca Moş Nicolae să-i aducă linişte. "Am poate, mai mult nevoie ca niciodată, să mă împac cu mine însumi şi cu multele probleme pe care le-am lăsat să treneze şi cu altele pe care nu le-am putut rezolva. Ce mare diferenţă este între ce îşi doresc oamenii mari de la Moş şi ceea ce ne doream atunci când eram copii. Câteodată, parcă e şi complicat să fii adult... îţi pierzi inocenţa", spune Cătălin Radu Tănase.
Totodată, Cătălin Radu Tănase spune că fetiţa lui, Carina, va primi de Moş Nicolae multe dulciuri. "Pentru Carina, Moşul o să pună în cizmuliţe dulciuri, că eu parcă aşa ştiu că e obiceiul... şi s-ar mai putea să îi aducă şi o nuieluşă, legată cu o fundiţă, aşa, în glumă...", a mai spus Cătălin Radu Tănase.
Recent învingător al trofeului "Dansez pentru tine", împreună cu partenera lui de dans, Ella, Octavian Strunilă a declarat pentru MEDIAFAX că îşi va petrece sărbătoarea de Moş Nicolae în familie, alături de soţia lui, Oana, şi de fetiţa lor, Eca. "O să fie primul Moş Nicolae pentru ea. Anul trecut era prea mică pentru a înţelege cum stă treaba cu Moş Nicolae, dar, anul acesta, sunt convins că va fi tare bucuroasă", spune Octavian Strunilă. El a precizat că îşi doreşte ca Moş Nicolae să aducă zăpadă, de care să se bucure fetiţa lui, Eca.
"Ultimul cadou pe care i l-am făcut Ecăi a fost un câine, un ciobănesc de Berna, iar ultimul cadou luat căţelului a fost o cuşcă. Acum cred că o să iau o pernă electrică pentru căţel şi ceva spectaculos pentru Eca. Nu ştiu încă ce va fi, dar trebuie să fie ceva mult mai deosebit decât această «jucărie» umană pentru a-i atrage atenţia", a mai spus Octavian Strunilă.
În familie va petrece de Moş Nicolae şi vedeta Pro TV Pavel Bartoş. "O să încercăm să profităm mai mult de Ajunul de Moş Nicolae pentru că pe 6 decembrie e multă muncă. Tati i-a trimis deja un e-mail Moşului să vină pe 5, duminica, pentru a se putea bucura de această sărbătoare în familie", a declarat pentru MEDIAFAX Pavel Bartoş.
El precizează că se bucură de obicei când primesc daruri soţia şi fetiţele lui. "Bucuriile nu sunt la mine, eu mă bucur când cei din jurul meu primesc, în special soţia şi fetiţele mele. Bine, sper să nu fiu în situaţia în care mie să-mi aducă numai o nuieluşă...", spune Pavel Bartoş, precizând că nu el ia daruri, ci doar le direcţionează pe cele trimise de Moş Nicolae. "Eu doar pot să-l direcţionez, să-i dau sfaturi, de aceea i-am şi trimis împreună cu fetele vreo 12 scrisori, cu rugăminţi pe categorii: ce e imperios necesar, ce se mai poate, dacă mai sunt bani, dacă nu se supără şi la fiecare avem cel puţin cinci lucruri cerute de fiecare", mai spune Pavel Bartoş.
(Material de Madalina Cerban, madalina.cerban@mediafax.ro)
Citește pe alephnews.ro: Sonda Parker Solar Probe a ajuns la 6,1 milioane kilometri față de Soare. Cristian Român: „A zburat cu cea mai mare viteză atinsă vreodată de un obiect creat de mâna omului”
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
PROSPORT.RO
Care sunt cele două CUVINTE din limba română pe care le-ai folosit greșit până acum. Le auzi tot timpul de sărbători
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe