- Home
- Life-Inedit
- LONDRA, (31.10.2007, 17:38)
Marx suferea de o boală care poate provoca dezechilibre psihologice
Karl Marx suferea de o boală de piele care poate provoca grave dezechilibre psihologice, precum ura de sine şi alienarea, potrivit unui studiu realizat de un cercetător britanic publicat în British Journal of Dermatology şi preluat de The Times.
Urmărește
13 afișări
Marx suferea de o boală care poate provoca dezechilibre psihologice
Marx, fondator al socialismului ştiinţific şi al materialismului dialectic ce au dominat comunismul, suferea de hidradenită supurativă, spune Sam Shuster, specialist dermatolog. Unul dintre simptomele bolii este alienarea, un concept pe care Marx l-a descris în "Capitalul".
Boala a fost descrisă în 1839 de medicul francez Alfred Velpeau. Dar, spune profesorul Shuster, informaţiile despre această boală au circulat mai greu, iar Marx nu a fost diagnosticat niciodată cu ea.
Hidradenita supurativă este o boală a glandelor sudoripare apocrine care se găsesc în zonele axilelor şi inghinală. Pielea este acoperită cu puncte negre, noduli, pete şi zone cu puroi. Atât medicii cât şi Marx, care s-a născut în Germania dar a trăit majoritatea vieţii sale la Londra, numeau boala "furunculi şi abcese", dar Shuster spune că acestea au fost prea persistente şi recidivante pentru a putea fi vorba numai de atât. Marx a început să se plângă de apariţia "furunculelor" în jurul anului 1864, pe când avea 46 de ani, potrivit unor scrisori personale, dar este posibil să fi suferit din cauza acestei boli de dinainte.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Războiul din Ucraina, ziua 1073. Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone.
-
Israelul eliberează prizonieri palestinieni după o amânare a procesului
-
HOROSCOP vineri, 31 ianuarie. O vineri a aşteptărilor înşelate pentru aceste zodii. Vezi ce le dezamăgeşte
În 1867, el îi scrie lui Friedrich Engels despre abcesele pe care le are "pe fese şi lângă penis", zone specifice pentru această maladie. Marx era adesea incapabil să lucreze din cauza durerilor. În 1867, Marx i-a scris lui Ludwig Kugelmann: "Am încă un abces pe partea stângă a spatelui şi numeroşi furunculi".
Dovezile că Marx a suferit de această boală sunt numeroase, spune Shuster: acesta era tratat cu arsenic, cataplasme şi chirurgical, dar fără efect. Singura lui consolare era că "buboaiele" sunt "o adevărată boală proletară".
Boala a contribuit şi la sărăcia lui Marx, spune Shuster. "Noul diagnostic nu este important numai din punct de vedere al corectitudinii istorice", a spus acesta. "Pielea este un organ al comunicării şi din acest motiv bolile dermatologice produc foarte mult stres psihologic, cu scăderea respectului faţă de sine, cu tulburări de stări psihice, ură de sine şi dezgust", a mai spus profesorul. "În afară de faptul că boala scade capacitatea de lucru, care contribuie la sărăcie, hidradenita contribuie la reducerea respectului faţă de sine. Astfel se explică ura de sine şi alienarea, o reacţie reflectată în alienarea dezvoltată de Marx în lucrările sale".
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Cum l-a despărțit Gianina, mama copilului, pe Pescobar de iubită. 'Îl manipulează!' + Pe ce cheltuie banii afaceristului
CANCAN.RO
Mai rar așa ceva! Unde și-a lăsat parcată mașina un șofer de TESLA din București, în Cluj-Napoca
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe