MASTERCHEF: Revolta din echipa roşie a adus voturi echipei adverse. Cum au preparat albaştrii în 20 de minute mititei şi salate pentru taximetrişti – VIDEO

Publicat: 30 05. 2012, 02:20
Actualizat: 05 04. 2020, 07:04

Deşi concurenţii au crezut că vor avea o probă uşoară, nu a fost deloc aşa.

„Proba asta e foarte grea: dacă nu realizezi acel echilibru între grăsimi, carne, condimente, nu sunt buni”, explică o concurentă.

Dacă în echipa albastră totul a mers ca uns, echipa roşie a fost pe punctul de a exploda.

Aşa se face că în momentul sosirii taximetriştilor, echipa albastră avea mititeii aburinzi şi salatele gata, în timp ce echipa roşie a prezentat numai scuze şi lamentări. În disperare de cauză, taximetriştii au fost serviţi cu o salată.

Rezultatul votului a fost pe măsură: echipa albastră a obţinut de două ori mai multe voturi decât cea roşie.