Totodată, ei speră să anunţe cât de curând numele regizorului care va realiza cel de-al 24-lea film din seria „James Bond”, după ce Sam Mendes a luat hotărârea să se retragă din acest proiect.
Într-o conferinţă de presă la care au participat mai mulţi investitori, CEO-ul studiourilor MGM, Gary Barber, a spus că scenariştii companiei au început deja să scrie scenariul pentru noul film cu celebrul agent secret britanic.
Gary Barber nu a oferit detalii despre distribuţia noului film, însă presa de specialitate a anunţat în urmă cu câteva luni că actorul britanic Daniel Craig a semnat deja contractul pentru a juca în următoarele două filme din această franciză cinematografică, care a împlinit în 2012 o jumătate de secol de existenţă.
Lansat în 2012, cel mai recent film cu agentul 007, „007: Coordonata Skyfall”, cu Daniel Craig în rolul principal, a generat încasări de 1,1 miliarde de dolari pe plan mondial şi i-a impresionat pe criticii de specialitate. În ciuda succesului repurtat, regizorul acestui lungmetraj, britanicul Sam Mendes a anunţat la începutul acestei luni că intenţionează să se concentreze în viitorul apropiat asupra proiectelor sale din teatru.