Matt Damon va deveni tată pentru a doua oară

Actorul american Matt Damon, câştigător al unui premiu Oscar, va deveni tată pentru a doua oară, soţia sa, Luciana Bozán Barroso, fiind însărcinată.

Urmărește
19 afișări
Imaginea articolului Matt Damon va deveni tată pentru a doua oară

Matt Damon va deveni tată pentru a doua oară (Sursa: Mediafax Foto)

Ştirea a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al starului, acesta adăugând că cei doi sunt în "culmea fericirii". Purtătorul de cuvânt al interpretului agentului secret Jason Bourne nu a menţionat când se va naşte copilul, informează accesshollywood.com.

Damon şi Luciana mai au o fetiţă, Isabella, care s-a născut în iunie 2006.

Actorul, în vârstă de 37 de ani, a întâlnit-o pe Luciana Barroso, fostă chelneriţă într-un bar, în 2003, la Miami, Florida, în timpul filmărilor pentru "Lipit de tine". Femeia, în vârstă de 32 de ani, originară din Argentina, mai are o fetiţă, Alexia, în vârstă de nouă ani, dintr-un mariaj anterior.

Cei doi s-au căsătorit în decembrie 2005, în cadrul unei ceremonii discrete care a avut loc la New York.

Matt Damon, ales "cel mai sexy bărbat în viaţă" pe 2007 de săptămânalul american People, a fost recompensat în 1998 cu un premiu Oscar pentru cel mai bun scenariu, pentru filmul "Good Will Hunting", împreună cu prietenul său, actorul Ben Affleck.

Matt Damon a apărut recent într-o serie de filme aplaudate de critici, printre care s-au numărat "Cârtiţa" de Martin Scorsese, "Agenţia secretă" şi "Syriana" cu George Clooney.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici