Matthew McConaughey se căsătoreşte. Unde va face nunta actorul american

Actorul american Matthew McConaughey şi logodnica sa, modelul Camila Alves, intenţionează să se căsătorească în curând în cadrul unei ceremonii exotice, în Brazilia, informează presa americană.

Urmărește
212 afișări
Imaginea articolului Matthew McConaughey se căsătoreşte. Unde va face nunta actorul american

Matthew McConaughey (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Starul american a cerut-o în căsătorie pe Camila Alves, mama celor doi copii ai săi, în luna decembrie şi de atunci cuplul a fost foarte ocupat cu pregătirile de nuntă, informează femalefirst.co.uk.

Matthew McConaughey şi logodnica sa, care s-au stabilit recent în Texas, statul în care s-a născut actorul, au călătorit la începutul acestei luni în America de Sud, unde starul a efectuat o şedinţă fotografică. Potrivit presei americane, McConaughey şi Alves s-au folosit de acest prilej pentru a explora oraşul Sao Paulo, încercând să găsească cel mai potrivit loc în care să organizeze ceremonia de nuntă.

"Matthew şi Camila au vizitat mai multe locuri din Brazilia. Camila este aceea care face planurile de nuntă. Matthew se comportă ca şi cum ar fi o corvoadă, dar, de fapt, lui îi place acest lucru. Camila a visat dintotdeauna să se căsătorească în Brazilia, iar Matthew s-a lăsat convins foarte uşor. Ar face orice pentru ea şi a început deja să iubească această ţară", a spus o sursă pentru revista Star.

Matthew McConaughey şi modelul Camila Alves au o relaţie care a început în anul 2006.

Cei doi au împreună doi copii: un fiu, Levi, în vârstă de trei ani, şi o fiică, Vida, în vârstă de un an.

Matthew McConaughey a devenit cunoscut în 1993 după rolul din comedia "Marea ameţeală/ Dazed and Confused", construindu-şi ulterior o carieră strălucitoare la Hollywood. Printre rolurile sale notabile se numără cele din filmele "Eu cu cine mă mărit?/ The Wedding Planner", "Cum să scapi de un tip în 10 zile/ How To Lose A Guy In 10 Days", "Sahara" şi "Aurul nebunilor/ Fool's Gold". Actorul american a putut fi văzut în 2009 pe marile ecrane în comedia romantică "Fantomele fostelor iubite/ Ghost of Girlfriends Past" şi a jucat rolul principal în drama "The Lincoln Lawyer", care a avut premiera în 2011.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici