Concertele au început la ora 20.00, cu spectacolul celor de la Karthago (Ungaria), urmat de recitalul Ţăndărică & Friends, târgumureşenii, dar şi spectatorii veniţi din alte părţi ale ţării, strânşi în Piaţa Victoriei, fredonând alături de aceştia piese cunoscute.
Momentul culminant al serii a fost concertul britanicilor de la Uriah Heep, care au interpretat piese din anii ’70, dar şi noi, printre care Sunrise, I’m Ready, Traveler in Time, Into the Wild, Gypsy, Look at Yourself, July Morning şi, la final, Lady in Black. Reveniţi pe scenă, pentru bis, au mai cântat Free ‘n’ Easy şi Easy Livin’, după care le-au oferit spectatorilor invitaţi pe scenă pene de chitară.
Concertul legendarei formaţii britanice a fost întrerupt de un spectacol de lumini pe clădirea Palatului Culturii, proiecţiile – inclusiv cu scene de pe vitraliile din Sala de Oglinzi – fiind îndelung aplaudate de spectatori, pentru care momentul a fost reeditat la finalul ultimului concert.
Potrivit estimărilor reprezentanţilor Jandarmeriei, numărul participanţilor a fluctuat pe timpul serii între 6.000 şi 7.000 de persoane.
Manifestările „100 de ani de cultură în Mureş”, organizate cu ocazia centenarului Palatului Culturii în perioada septembrie – noiembrie, vor mai include, în această săptămână, printre altele, un festival internaţional de orgă şi unul internaţional de caricatură, în cadrul căruia este invitat special Stefan Popa Popa’s, conferinţe Dan Puric şi Radu Paraschivescu şi un concert Mihai Mărgineanu. La finalul săptămânii va avea loc o ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), de Târgu Mureş, la manifestare urmând să fie prezenţi, printre alţii, Lucian Pintilie, Stere Gulea şi Silviu Purcărete.
Palatul Culturii din Târgu Mureş, construit la începutul secolului trecut, este un edificiu reprezentativ pentru oraş, fiind declarat monument istoric.