Ambasadorii ONU pentru pace sunt celebrităţi din domeniile cinematografic, muzical, literar şi sportiv care promovează acţiunile şi idealurile Organizaţiei Naţiunilor Unite printr-o serie de apariţii publice şi intervenţii în mass-media.
Într-un comunicat oficial, Ban Ki-moon, secretarul general ONU, l-a caracterizat pe Stevie Wonder, care este nevăzător, ca fiind „o veritabilă sursă de inspiraţie pentru tinerii din lumea întreagă despre cum să ai succes, în pofida deficienţelor fizice”.
„El şi-a folosit în mod constant vocea şi relaţia specială pe care o are cu publicul pentru a crea o lume mai bună şi mai tolerantă, pentru a apăra drepturile civile şi drepturile omului şi pentru a îmbunătăţi vieţile celor mai puţin norocoşi”, a declarat Ban Ki-moon.
Stevie Wonder, în vârstă de 59 de ani, a orbit la puţin timp după naştere, dar a învăţat să cânte la muzicuţă, pian şi tobe încă de la vârsta de nouă ani.
De-a lungul carierei sale, Stevie Wonder a avut 32 de piese ajunse pe primul loc în clasamentul R&B din SUA, a câştigat 25 de premii Grammy şi a vândut peste 100 de milioane de discuri.
Stevie Wonder, renumit pentru piesele de succes „Superstition”, „I Just Called to Say I Love You” şi „My Cherie Amour”, a susţinut în 2008 un turneu mondial al cărui scop principal a fost, în opinia muzicianului, să răspândească în lume un apel la unitate pentru toate rasele şi religiile.