MEDIAFAX ZOOM: Depeche Mode – GALERIE FOTO

Publicat: 15 05. 2013, 10:43
Actualizat: 25 06. 2013, 20:03

Concertul se anunţă a fi cu adevărat spectaculos, întreaga producţie a evenimentului ce marchează cea de-a doua vizită a trioului legendar în România bucurându-se de o desfăşurare de forţe impresionantă.

Scena concepută de celebrul artist Anton Corbijn a fost transportată din Germania cu ajutorul a opt tiruri, pentru asamblarea sa fiind necesare trei zile şi o echipă de peste 140 de tehnicieni. Aceştia vor avea la dispoziţie patru motostivuitoare şi o macara de 60 de tone pentru a putea ridica întreaga construcţie, care măsoară 21 de metri în deschidere şi 15 metri în adâncime. Podiumul se află la o înălţime de 2,4 metri, acoperişul fiind montat la 15,5 metri faţă de sol.

GALERIA FOTO COMPLETĂ PE MEDIAFAX ZOOM

În octombrie 2005, Depeche Mode a lansat albumul de studio cu numărul 11, „Playing The Angel”, iar turneul de promovare a materialului, „Touring The Angel”, a înregistrat vânzări de peste 1,8 milioane de bilete în Europa şi, pentru prima dată în istoria trupei, a ajuns în România.

În 2009, trupa britanică şi-a lansat cel de-al 12-lea album, „Sounds of the Universe”. În acelaşi an, Depeche Mode, care avea programat şi un concert la Bucureşti, în cadrul „Tour of the Universe”, a luat o pauză de turneu, anulând o serie de show-uri, inclusiv cel din Capitală, din cauză că solistul Dave Gahan s-a îmbolnăvit.