- Home
- Life-Inedit
- BUCUREŞTI, (24.04.2013, 13:22)
MEDIAFAX ZOOM: Ziua Pământului, partea a II-a - GALERIE FOTO
Sărbătorită pentru prima dată pe 22 aprilie 1970, la iniţiativa senatorului american Gaylord Nelson, Ziua Planetei Pământ a devenit in câteva zeci de ani un eveniment aşteptat şi sărbătorit în 192 de ţări. Dacă la mijlocul secolului trecut poluarea cu gaze şi fum era privită ca un ‘semn al prosperităţii’, astăzi mulţi dintre locuitorii planetei sunt conştienţi de efectele negative ale acesteia asupra lor, a animalelor şi a locurilor în care trăiesc.
Urmărește
357 afișări
MEDIAFAX ZOOM: Ziua Pământului, partea a II-a (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Mergând mai departe, ştiind că cei 7 miliarde de oameni solicită la maxim mediul, resursele de hrană şi de energie, precum şi că numărul lor aproape s-a dublat faţă de anul primei aniversări, trendul fiind în continuare unul ascendent, grija pentru spaţiul în care trăim capătă tot mai mult sens. Drept urmare, cel puţin o dată pe an ar trebui să ne gândim la ce putem face pentru a păstra cât mai bine ceea ce avem şi să acţionăm în acea direcţie.
GALERIA FOTO COMPLETĂ PE MEDIAFAX ZOOM
Citeşte şi:
MEDIAFAX ZOOM: Privind spre cer - GALERIE FOTO
Citeşte şi:
MEDIAFAX ZOOM: Coreea de Nord - GALERIE FOTO
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Cornel Oţelea, singurul handbalist român care a câştigat de trei ori titlul mondial, a murit
-
Elon Musk reacţionează la comentariile privind gestul său de la învestirea lui Trump: „Atacul este atât de obosit”
-
Războiul din Ucraina, ziua 1064. Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace / Secretarul de Stat al SUA: Vrem să punem capăt războiului din Ucraina, astfel încât acesta să nu reînceapă peste 3-4 ani
Citește pe alephnews.ro: STUDIU. În lipsă de afecțiune, oamenii dezvoltă sentimente față de sistemele de Inteligență Artificială
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Citește și: MEDIAFAX ZOOM: Privind spre cer - GALERIE FOTO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Proiectul Stargate va revoluționa infrastructura A.I. Cât au investit giganții din industrie și cum vede Trump inițiativa
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Orașul din România în care va ninge 3 zile neîncetat, începând chiar de astăzi. Prognoza meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Ce s-a ales de Octavian BELLU. Ce job „normal” și-a luat și unde s-a angajat, după retragerea din gimnastică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe