Prima pagină » Life-Inedit » Tricoul purtat de Michael Jackson în videoclipul „Beat it”, scos la licitaţie

Tricoul purtat de Michael Jackson în videoclipul „Beat it”, scos la licitaţie

Tricoul turcoaz purtat de Michael Jackson în videoclipul melodiei "Beat it" va fi scos la licitaţie, pe 21 decembrie, la Los Angeles, au declarat reprezentanţii casei de licitaţie americane Bonhams & Butterfields.
14 aug. 2009, 15:48, Life-Inedit

Michael Jackson

În videoclipul "Beat it", inspirat de filmul "West Side Story", Michael Jackson invită la reconciliere două bande de cartier rivale, această melodie fiind inclusă pe albumul "Thriller", lansat în 1982.

În videoclip, Jackson poartă celebra sa haină roşie cu mânecile suflecate şi un tricou turcoaz, ornat cu o inimă şi cu îngeri.

În cadrul licitaţiei vor fi comercializate şi alte obiecte aparţinând unor celebrităţi, cum ar fi un costum al lui Clark Gable şi fotografii inedite cu trupa The Beatles.

Tricoul licitat aparţine, în prezent, unui prieten de-al lui Michael Jackson. În momentul în care a fost filmat videoclipul "Beat it", Jackson făcea parte din cultul Martorilor lui Iehova şi s-a împrietenit cu alţi doi adepţi, fraţi. Cântăreţul "i-a dăruit tricoul fratelui mai mare, care avea atunci 11 ani, la câteva zile de la filmarea clipului", a declarat Margaret Barrett, de la casa de licitaţii Bonhams & Butterfields.

Michael Jackson a decedat pe 25 iunie, la vârsta de 50 de ani, în urma unui stop cardiac. Cauzele morţii starului american ar putea fi asociate cu dependenţa acestuia de medicamente calmante şi antidepresive, potrivit poliţiei din Los Angeles, care se ocupă de anchetă.