- Home
- Life-Inedit
- LOS ANGELES, (29.06.2011, 15:46)
- , ,
Mel Gibson a încheiat un acord financiar cu soţia sa, pentru a pune capăt divorţului
Actorul Mel Gibson şi soţia sa, Robyn, au încheiat un acord financiar prin care vor pune capăt procesului de divorţ început în urmă cu doi ani.
Urmărește
376 afișări
Mel Gibson a încheiat un acord financiar cu soţia sa, pentru a pune capăt divorţului (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Informaţia a fost comunicată, marţi, judecătorului care se ocupă de acest caz, de către avocaţii celor două părţi.
Acordul financiar dintre starul seriei "Arma mortală", a cărui avere se ridică la circa 900 de milioane de dolari, şi soţia sa, Robyn, include şi împărţirea reşedinţei comune a acestora. Detaliile acordului financiar nu au fost făcute publice.
Judecătorul cazului, de la Curtea Superioară din Los Angeles, spune că divorţul va fi finalizat în august.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Războiul din Ucraina, ziua 1073. Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone.
-
Israelul eliberează prizonieri palestinieni după o amânare a procesului
-
HOROSCOP vineri, 31 ianuarie. O vineri a aşteptărilor înşelate pentru aceste zodii. Vezi ce le dezamăgeşte
Robyn Gibson a intentat divorţul în 2009, după un mariaj de 28 de ani. La puţin timp după depunerea actelor de divorţ, celebrul regizor al filmelor "Braveheart - Inimă neînfricată", "Patimile lui Hristos" şi "Apocalypto" a transmis, prin intermediul unui comunicat, că el şi soţia sa trăiesc separaţi încă din 26 august 2006.
Cei doi s-au despărţit la câteva zile după scandalul în care a fost implicat Gibson, când a fost arestat pentru condus în stare de ebrietate, dar şi pentru insulte antisemitice. Actorul a şocat lumea întreagă în 2006, când a fost arestat la volanul automobilului său având o alcoolemie de 1,5 ori mai mare faţă de limita maximă admisă. El a fost plasat atunci în regim de eliberare condiţionată pentru trei ani, a fost condamnat la plata unei amenzi de 1.300 de dolari şi s-a internat într-o clinică de dezintoxicare. Incidentul a fost însoţit de un alt scandal, deoarece Mel Gibson a proferat în momentul arestării sale insulte antisemite, pentru care şi-a cerut scuze ulterior.
Şase dintre copiii lui Gibson şi ai lui Robyn sunt adulţi. Robyn Gibson a cerut custodia comună asupra singurului copil minor al cuplului, Tom, în vârstă de 12 ani.
Gibson mai are o fiică, în vârstă de 20 de luni, cu fosta lui iubită, cântăreaţa Oksana Grigorieva.
În martie anul acesta, Mel Gibson a fost plasat de justiţia californiană în regim de eliberare condiţionată pentru trei ani şi somat să urmeze timp de un an cursurile unui program special de consiliere împotriva violenţei domestice. Actorul australian, acuzat de agresiune contra fostei sale iubite Oksana Grigorieva, a fost condamnat, totodată, la muncă în serviciul comunităţii şi la plata unor amenzi.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Cum l-a despărțit Gianina, mama copilului, pe Pescobar de iubită. 'Îl manipulează!' + Pe ce cheltuie banii afaceristului
CANCAN.RO
Mai rar așa ceva! Unde și-a lăsat parcată mașina un șofer de TESLA din București, în Cluj-Napoca
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe