Rednex şi Ro-Mania intră în finala Eurovision
Cătălin Josan, care s-a calificat în finală cu două piese – "Run Away" şi "When We’re Together" -, a ales să o retragă din concurs pe cea de-a doua, urmând să concureze, sâmbătă, doar cu cântecul "Run Away", a anunţat, luni, Universal Music România, casa de discuri a cântăreţului.
În aceste condiţii, organizatorii Eurovision România au decis completarea listei finaliştilor cu următoarea piesă care a obţinut cel mai mare punctaj în cele două semifinale. Astfel, locul piesei retrase din concurs a fost ocupat de melodia "RailRoad, RailRoad", interpretată de trupele Rednex şi Ro-Mania. Piesa, clasată pe locul 7 în cea de-a doua semifinală, a obţinut în urma jurizării 158 puncte, faţă de ocupanta locului 7 din prima semifinală, "Zamira" (interpret New Effect feat. Genţiana), care a adunat 119 puncte.
"Am ales să dăm încă o şansă unei piese care a obţinut un punctaj bun în semifinală şi să completăm lista celor 12 finalişti, după retragerea piesei lui Cătălin. Am convingerea că, în acest fel, telespectatorii se vor bucura de întregul spectacol promis, iar regulamentul permite luarea acestei decizii", a declarat Ioan Duma, manager de proiect al selecţiei naţionale Eurovision.
La fel ca şi în cazul semifinalelor, când concurenţii au tras la sorţi atât repartizarea în prima sau a doua semifinală, cât şi ordinea intrării în concurs, şi pentru finală se va proceda în acelaşi mod.
Marţi, 19 februarie, urmează să se efectueze tragerea la sorţi prin care se va decide ordinea în care finaliştii vor urca pe scenă sâmbătă.