- Home
- Life-Inedit
- WASHINGTON, (02.03.2011, 14:36)
- Florin Badescu , Florin Badescu ,
Meryl Streep, Quincy Jones şi Philip Roth, decoraţi de Barack Obama
Actriţa Meryl Streep, producătorul muzical Quincy Jones şi scriitorul Philip Roth se numără printre cele 20 de personalităţi americane care vor fi distinse de preşedintele Barack Obama, miercuri, cu National Humanities Medal şi National Medal of Arts pe 2010, informează hollywoodreporter.com.
![Imaginea articolului Meryl Streep, Quincy Jones şi Philip Roth, decoraţi de Barack Obama](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/4728/8024458/1/meryl-streep-afp.jpg?width=560)
Meryl Streep, Quincy Jones şi Philip Roth, decoraţi de Barack Obama (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Pe lista personalităţilor americane care vor primi aceste medalii, cele mai importante distincţii acordate de guvernul american unor artişti şi personalităţi culturale, se mai află cantautorul James Taylor, scriitoarea Harper Lee - autoarea romanului "Să ucizi o pasăre cântătoare/ To Kill a Mockingbird", distinsă cu premiul Pulitzer, dar şi scriitoarea Joyce Carol Oates - distinsă cu National Book Award.
Preşedintele Barack Obama va înmâna aceste medalii miercuri, la Casa Albă, în East Room. La ceremonie va participa şi prima doamnă a Statelor Unite, Michelle Obama.
În afară de Meryl Streep, James Taylor, Harper Lee şi Quincy Jones, pe lista artiştilor care vor primi National Medal of Arts se mai află dramaturgul Robert Brustein, poetul Donald Hall, pianistul Van Cliburn, sculptorul Mark di Suvero, organizatorii festivalului Jacob's Pillow Dance Festival şi saxofonistul de jazz Sonny Rollins.
Pe lângă scriitorii Joyce Carol Oates şi Philip Roth, pe lista personalităţilor culturale care vor fi recompensate cu National Humanities Medal se regăsesc biograful Arnold Rampersad, istoricul cultural Jacques Barzun, scriitorul Wendell E. Berry, scriitorul Daniel Aaron, istoricul Bernard Bailyn, profesorul de literatură comparată şi criticul literar Roberto Gonzalez Echevarria, istoricul Stanley Nider Katz şi profesorul de istorie Gordon S. Wood.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/3-main-1739698513.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=8024458&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe