- Home
- Life-Inedit
- LOS ANGELES, (24.10.2010, 14:57)
- , ,
Meryl Streep, Sandra Bullock şi Oprah Winfrey, într-un film despre teleshopping
Meryl Streep, Sandra Bullock şi Oprah Winfrey vor juca împreună într-o comedie despre teleshopping, scrisă şi regizată de Michael Patrick King, scenarist, regizor şi producător al serialului şi al filmelor "Sex and the City", informează Variety.

Meryl Streep, Sandra Bullock şi Oprah Winfrey, într-un film despre teleshopping (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Astfel, filmul este o comedie bazată pe aventurile a trei femei, angajate ale unei reţele de teleshopping, care îşi fac loc prin labirintul nebun al marketingului, căsătoriilor şi mass-mediei.
Meryl Streep deţine un record de 16 nominalizări la premiile decernate de Academia de film americană. Actriţa a câştigat două premii Oscar, pentru rolurile din "Kramer contra Kramer" (1979) şi "Alegerea Sophiei" (1982). Streep mai deţine şi recordul pentru cele mai multe premii Globul de Aur câştigate de o actriţă - şase. Printre proiectele cinematografice cele mai recente ale actriţei se numără "Mamma Mia!", în care a jucat alături de Pierce Brosnan, "Julie şi Julia" şi "E tare complicat!".
Sandra Bullock este o actriţă americană devenită celebră pe plan mondial în anii 1990 graţie filmului de acţiune "Speed - Cursa infernală", dar mai ales comediilor romantice în care a jucat, precum "Miss Agent Secret" şi "While You Were Sleeping/ În timp ce tu dormeai", dar şi lungmetrajului "Crash - Poveşti din L.A.", recompensat cu premiul Oscar în 2006. În 2009, Bullock a fost desemnată actriţa cu cel mai mare succes de box office, datorită comediei "The Proposal/ Vrei să te însori cu mine?", dar şi dramei "The Blind Side".
Populara realizatoare şi prezentatoare de televiziune Oprah Winfrey va pune capăt emisiunii care a făcut-o celebră, "The Oprah Winfrey Show", în 2011, după 25 de ani de difuzare şi intenţionează să prezinte o nouă emisiune zilnică pe propriul post de televiziune, care va avea o lansare oficială pe 1 ianuarie 2011. "The Oprah Winfrey Show", liderul de audienţă pe segmentul talk show-urilor diurne din Statele Unite ale Americii, este difuzat din Chicago de postul ABC, pe întreg teritoriul american şi în peste 140 de ţări. Această emisiune a făcut-o celebră pe Oprah Winfrey şi a ajutat-o să strângă o avere estimată de revista Forbes la 2,3 miliarde de dolari.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.




CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:57
LIVE TEXT Oficial! Călin Georgescu este inculpat. Procurorii anunţă punerea în mişcare a acţiunii penale. Acuzaţii grave / El a fost pus sub control judiciar / Ce interdicţii are Călin Georgescu / Magistrat cercetat în dosarul lui Călin Georgescu
-
ieri, 22:55
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1099. Trump se va întâlni cu Zelenski pe 28 februarie la Washington pentru un acord important privind mineralele / Polonia va adapta toate aeroporturile civile pentru utilizare militară / Oficialii Departamentului de Stat doresc să deblocheze ajutorul SUA pentru Ucraina / Polonia va transfera Ucrainei încă 5.000 de terminale Starlink