Contribuţia cuplului nu este singura de acest gen pentru această campanie – săptămâna trecută Brad Pitt a donat, de asemenea, 100.000 de dolari pentru campania "No on 8", informează Variety.
"Prin a scrie discriminare în consituţia ţării noastre, Proposition 8 urmăreşte să elimine dreptul fiecărui cetăţean din statul nostru de a se căsători indiferent de orientarea sexuală. Astfel de discriminări nu îşi au locul în constituţia statului California sau în oricare alta", se arată într-o declaraţie a celor doi.
Producătorul de film Bruce Cohen, care lucrează pentru această campanie împotriva Proposition 8, a declarat într-un comunicat: "Este un fenomen pe care Kate şi Steven afirmă că îl susţin, arătându-şi legătura pentru egalitate într-un mod seminificativ".
Cohen s-a căsătorit, în iunie, cu Gabriel Catone, în cadrul unei ceremonii la Los Angeles.
Pe de altă parte, campania "Yes on 8", care susţine propunerea constituţională, a strâns 16,2 milioane de dolari, în timp ce campania "No on 8" a reuşit să adune doar 10,8 milioane de dolari.
Primul spot al campaniei "No on 8" a fost lansat luni pe posturile de televiziune.