Michael Douglas ţine cură de îngrăşare, după ce cancerul l-a adus la 63 de kilograme

Michael Douglas ţine cură de îngrăşare, cu preparate pe bază de paste, pui şi ficat, pentru a mai câştiga în greutate, actorul fiind foarte slăbit ca urmare a tratamentului împotriva cancerului la gât, potrivit contactmusic.com.

Urmărește
164 afișări
Imaginea articolului Michael Douglas ţine cură de îngrăşare, după ce cancerul l-a adus la 63 de kilograme

Michael Douglas ţine cură de îngrăşare, după ce cancerul l-a adus la 63 de kilograme (Imagine: www.dailymail.co.uk)

Starul filmului "Wall Street: Banii sunt făcuţi să circule" a fost diagnosticat, în urmă cu mai multe săptămâni, cu cancer la gât şi, din cauza chimioterapiei şi radioterapiei, a ajuns să cântărească 63 de kilograme.

Astfel, el a fost pus la dietă cu paste, ficat şi pui, preparate care îl vor ajuta să ajungă la o greutate normală. "Trebuie să ia în greutate. Este atât de slăbit încât medicii se tem că nu se va putea recupera după tratament. Ficatul este gras şi puiul este hrănitor. Totul este uşor de înghiţit", a spus o sursă apropiată actorului.

Actorul în vârstă de 66 de ani, care este căsătorit cu Catherine Zeta-Jones, declara recent că abia aşteaptă să se bucure de un pahar de vin după ce se vindecă.

Cel mai recent film în care apare actorul este "Wall Street: Banii sunt făcuţi să circule", de Oliver Stone, lansat în această toamnă, în care Douglas reia rolul magnatului Gordon Gekko din pelicula "Wall Street" (1987), semnată de acelaşi regizor.

De-a lungul unei cariere de peste patru decenii, Michael Douglas a câştigat două premii Oscar, unul în calitate de producător al filmului "Zbor deasupra unui cuib de cuci", împreună cu Saul Zaentz, în 1976, iar celălalt pentru rolul din filmul "Wall Street". Michael Douglas a apărut în numeroase lungmetraje, precum "Idilă pentru o piatră preţioasă" şi "Wonder Boys", însă rolul care l-a propulsat a fost cel al inspectorului de poliţie Steve Keller, pe care l-a interpretat în cele 98 de episoade ale serialului de televiziune "Străzile din San Francisco", difuzat de postul ABC între anii 1972 - 1976.

Michael Douglas a primit, totodată, premiul pentru întreaga carieră din partea Institutului de Film American, în 2009, dar şi un premiu Cesar onorific, în 1998, şi un Glob de Aur pentru întreaga activitate, în 2004. De asemenea, Michael Douglas a primit titlul de Mesager al Păcii din partea Organizaţiei Naţiunilor Unite, în anul 1998.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici