Michael Flatley, creatorul spectacolelor „Lord of the Dance”, se retrage din activitate
Michael Flatley, în vârstă de 57 de ani, va avea o apariţie specială în spectacolul „Lord of the Dance: Dangerous Games” şi va debuta astfel pe Broadway, pe scena de la Lyric Theater din New York. Spectacolul respectiv va fi jucat din 7 noiembrie până pe 3 ianuarie. Prin acea reprezentaţie, Michael Flatley se va retrage din activitate, au precizat producătorii show-ului.
Spectacolul „Lord of the Dance: Dangerous Games”, ce include holograme, roboţi dansatori şi acrobaţi, alături de tradiţionala trupă de dansatori irlandezi, va include un moment cu celebrul dansator Michael Flatley, la finalul fiecărei reprezentaţii.
Într-un interviu acordat în presa britanică la începutul acestui an, Michael Flatley, discutând despre impactul devastator pe care dansul l-a avut asupra trupului său, a dezvăluit faptul că, de-a lungul anilor, a suferit numeroase fracturi şi vătămări la nivelul coloanei vertebrale.
Michael Flatley, născut la Chicago din părinţi americano-irlandezi, a reinventat dansul tradiţional irlandez, încorporând o serie de mişcări originale la nivelul părţii superioare a trunchiului, dar şi ritmuri contemporane, în tradiţionalul dans „step”. Potrivit revistei Forbes, averea sa a fost estimată în acest an la 299 milioane de dolari.
Spectacolul „Lord of the Dance”, care a avut premiera în 1996, a doborât recordul mondial de box office pentru un show de dans, după 21 de reprezentaţii consecutive pe stadionul Wembley din Londra.