Michael Jackson ar fi dezvăluit cine este tatăl primilor doi copii ai săi

Un prieten al cântăreţului Michael Jackson afirmă că poate să confirme zvonurile potrivit cărora actorul britanic Mark Lester este tatăl biologic al primilor doi copii ai megastarului, Prince şi Paris.

Urmărește
6142 afișări
Imaginea articolului Michael Jackson ar fi dezvăluit cine este tatăl primilor doi copii ai săi

Michael Jackson ar fi dezvăluit cine este tatăl primilor doi copii ai săi (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Jason Pfeiffer, despre care se spune că a fost un prieten apropiat al "regelui muzicii pop", afirmă că Michael Jackson i-a făcut această mărturisire cu doar câteva luni înainte de a muri, în urmă cu exact patru ani, pe 25 iunie 2009, informează dailymail.co.uk.

Zvonurile potrivit cărora Mark Lester este tatăl biologic al copiilor megastarului circulă de mai multă vreme în presa internaţională.

Jason Pfeiffer mai spune că Michael Jackson a dorit ca Debbie Rowe, mama lui Prince şi a lui Paris, să nu se implice în vieţile acestora, spunând că el era "mama şi tatăl" copiilor săi.

"Într-o zi, când vorbeam despre copiii lui şi despre Debbie Rowe, mi-a spus că Mark era tatăl biologic al copiilor", a declarat Jason Pfeiffer pentru Sunday Mirror.

"Michael simţea că Mark era unul dintre prietenii lui apropiaţi. A spus că era un actor mare şi un om foarte bun la suflet. A menţionat că a apelat la mai mulţi donatori de spermă şi a decis să îl aleagă pe Mark", a adăugat el.

Debbie Rowe este mama primilor doi copii ai cântăreţului Michael Jackson, iar cel de-al treilea, supranumit "Blanket", s-a născut cu ajutorul unei mame surogat.

Pfeiffer afirmă că Michael Jackson i-ar fi făcut acele dezvăluiri în timpul unei programări la clinica medicului dermatolog Arnold Klein din Beverly Hills, în 2009.

El crede că megastarul i-a făcut acea dezvăluire cu un anumit scop, întrucât acesta a murit la doar patru luni după aceea, la vârsta de 50 de ani, în urma unei supradoze de propofol, un anestezic puternic care i-a fost administrat de fostul său medic personal, Conrad Murray. Pfeiffer crede că Michael Jackson şi-ar fi dorit ca Mark Lester să se implice mai mult în vieţile copiilor săi.

La rândul său, Mark Lester a vorbit despre posibilitatea ca el să fie tatăl biologic al copiilor lui Michael Jackson, dezvăluind că acesta l-a rugat să doneze spermă pentru a-l ajuta să devină tată. În prezent în vârstă de 54 de ani, Mark Lester a vorbit într-un interviu despre recenta tentativă de sinucidere a lui Paris Jackson, transmiţându-i fiicei adolescente a megastarului propunerea de a veni să locuiască alături de el în Marea Britanie.

"Ar fi ca o gură de aer proaspăt pentru ea... o schimbare de decor, şi-ar petrece timpul alături de persoane care nu o vor idolatriza pentru faptul că este Paris Jackson, ci doar pentru copilul care este. În plus, ea chiar are nevoie de prieteni adevăraţi", a spus Mark Lester.

Paris Jackson se află acum în convalescenţă după tentativa de sinucidere din 5 iunie, iar Mark Lester spune că este dispus să facă un test ADN pentru a-şi dovedi paternitatea.

"Nu aş face un test ADN fără permisiunea copiilor, dar atunci când ei vor deveni majori - şi acea dată nu este deloc îndepărtată - şi vor dori ca eu să fac acel test, atunci îl voi face. Depinde de ei. Nu vreau să le spun ce trebuie să facă. Vreau doar să reiau legătura cu ei şi să fiu naşul lor de botez, aşa cum a dorit Michael", a spus Mark Lester.

"Fiica mea Olivia, care are 18 ani, seamănă cu Paris. Oamenii mi-au arătat mai multe asemănări între mine, când eram tânăr, şi Prince Michael", a adăugat el.

Mark Lester a devenit celebru la vârsta de opt ani când a interpretat rolul principal în musicalul "Oliver!". S-a împrietenit cu Michael Jackson, la Londra, în 1978, pe vremea când cântăreţul american susţinea o serie de concerte alături de grupul Jackson 5.

În 1995, la puţin timp după naşterea celui de-al treilea copil al lui Lester, Michael Jackson a abordat subiectul fertilităţii într-o conversaţie cu acesta. "Îmi amintesc că Michael m-a sunat şi mi-a spus: «Nu ai probleme cu fertilitatea, nu-i aşa?» Era pe jumătate o glumă, aşa că i-am răspuns şi eu tot cu o glumă: «E suficient doar să mă uit la ea şi rămâne imediat însărcinată»".

"După acele glume, m-a întrebat: «Vrei să mă ajuţi cu problema asta?». Iniţial am crezut că voia ca eu să fac sex cu fosta lui soţie Debbie Rowe şi i-am spus: «Nu cred»".

Mark Lester, care a devenit specialist în tratarea osteopatiei, locuieşte în staţiunea balneară Cheltenham din Marea Britanie alături de cea de-a doua soţie şi de cei patru copii ai săi din prima căsătorie.

După moartea lui Michael Jackson, în 2009, mama acestuia, Katherine, în vârstă de 83 de ani, a fost numită tutorele celor trei copii ai starului - Paris, Prince Michael şi Prince Michael II, cunoscut şi ca "Blanket" -, conform dorinţei starului, exprimată în testamentul său. Bunica celor trei împarte custodia copiilor cu vărul acestora, TJ, care a devenit tutore temporar, după ce Katherine Jackson a fost dată dispărută, în luna iulie a anului trecut. Rudele lui Katherine Jackson au raportat absenţa acesteia după ce femeia nu i-a mai văzut pe nepoţii săi timp de 10 zile. Ulterior, mama lui Michael Jackson a spus că, în această perioadă, s-a relaxat într-o staţiune.

Principalii beneficiari ai averii lui Michael Jackson sunt copiii, mama cântăreţului şi câteva organizaţii de caritate. Avocatul John Branca şi producătorul muzical John McClain au fost numiţi administratori ai fondului, într-un testament pe care Michael Jackson l-a semnat cu mult timp înainte de a muri.

Michael Jackson a murit la vârsta de 50 de ani, în 2009, în urma unei "intoxicaţii grave" cu propofol, un anestezic puternic utilizat în spitale şi în clinicile medicale, pe care starul îl folosea la domiciliu ca somnifer, cu complicitatea medicului Conrad Murray.

Găsit vinovat de ucidere involuntară, medicul Conrad Murray a primit pedeapsa maximă în noiembrie 2011, fiind condamnat la patru ani de închisoare.

Katherine Jackson este implicată în această perioadă într-un proces la Los Angeles contra companiei organizatoare de concerte AEG, căreia familia Jackson îi reproşează că a dat dovadă de neglijenţă atunci când l-a angajat pe medicul Conrad Murray pentru a avea grijă de sănătatea lui Michael Jackson.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici