- Home
- Life-Inedit
- LOS ANGELES, (06.07.2009, 16:22)
Michael Jackson ar putea rămâne în istoria muzicii ca ultimul "rege al muzicii pop"
Tronul "Regelui muzicii pop", rămas vacant după ce Michael Jackson a murit pe 25 iunie, în urma unui atac de cord, va fi foarte greu de ocupat, deoarece conceptul de "superstar" s-a schimbat foarte mult în epoca actuală, dominată de mp3 playere şi de emisiuni precum "Star Academy".
Urmărește
269 afișări
Michael Jackson ar putea rămâne în istoria muzicii ca ultimul "rege al muzicii pop" (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Mulţi dintre marii cântăreţi în viaţă - Bono, Mick Jagger, Madonna sau Paul McCartney - vor fi plânşi de milioane de fani după moartea lor. Însă reprezentanţii industriei muzicale se întreabă dacă un alt cântăreţ precum Michael Jackson, care a vândut peste 750 de milioane de discuri, a pus bazele videoclipului modern şi a cărui moarte a ţinut prima pagină a publicaţiilor din lumea întreagă, ar putea să mai apară şi să domine atât de mult cultura pop.
"Michael Jackson nu este doar regele muzicii pop, este ultimul rege al muzicii pop", a declarat pentru AFP cantautorul scoţian Nick Currie, care preferă pentru scenă numele de Momus.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Meta a respins acuzațiile conform cărora utilizatorii Facebook și Instagram sunt forțați să urmărească conturile noii administrații Trump
-
Ciolacu, despre restructurarea bugetarilor: Indiferent de obstacole - o duc la bun sfârşit
-
RAR avertizează: Escrocheria cu certificate auto false, la mare căutare
-
Mai mulţi angajaţi la ghişeele CFR pentru a scurta cozile studenţilor
Acesta a amintit de faptul că, în prezent, domină cultura numerică, ce a transformat consumatorii de muzică într-un public redus şi fragmentat.
"În plus, Michael Jackson a avut acea combinaţie rară de talent, de muncă titanică şi de excentricitate", a adăugat Momus.
Scott Plagenhoef, redactor-şef la Pitchfork, o revistă muzicală foarte influentă cu sediul general în Chicago, este de părere că industria muzicală se afla într-o stare deplorabilă înainte de apariţia lui Michael Jackson şi că aceasta a fost salvată de succesul colosal al albumului "Thriller", al CD-urilor şi videoclipurilor artistului.
"Însă în prezent, odată cu televiziunea prin cablu şi prin satelit, odată cu DVD-urile şi jocurile video, există foarte multe alternative. Muzica nu pare să mai ocupe un loc de frunte în topul pasiunilor tinerilor şi în cel al culturii pop", a declarat Scott Plagenhoef.
Succesul înregistrat de programele de televiziune de tipul concursurilor muzicale, precum "Star Academy" şi "Popstar", au dus democratizarea muzicii la un alt nivel, acela care îi permite publicului să voteze viitoarele staruri.
"Există mai puţin mister şi vrajă în jurul starurilor pop de astăzi, în comparaţie cu epoca lui Jackson", a remarcat Plagenhoef.
Jerry del Colliano, specialist în industria muzicală, profesor la Universitatea din California de Sud, este, însă, convins că omenirea va produce întotdeauna staruri. Faptul că nimeni nu poate, aşa cum a făcut Michael Jackson, să vândă 750 de milioane de albume este o remarcă lipsită de fundament, în opinia lui Jerry del Colliano, într-o epocă în care oricine poate să descarce gratuit muzică de pe internet.
"Dacă Michael Jackson din epoca «Thriller» s-ar întoarce dintre morţi, el nu ar mai putea să vândă CD-uri, căci perioada acestora este depăşită. Înregistrările sunt moarte, CD-urile sunt moarte, iar descărcările legale de muzică de pe internet sunt în agonie", consideră aceeaşi sursă.
Del Colliano crede, însă, că apariţia unui viitor Michael Jackson este, totuşi, posibilă, însă starurile din viitor vor proveni din reţelele de socializare Facebook şi MySpace.
"Acest lucru îmi aduce aminte de Jocurile Olimpice. Întotdeauna se spune: «Nu se poate mai bine de atât». Dar va exista întotdeauna o legendă al cărei talent muzical va depăşi talentul celorlalţi, chiar dacă acea persoană va deveni cunoscută într-o altă manieră", a concluzionat Jerry del Colliano.
Citește pe alephnews.ro: Donald Trump face schimbări în lume în a treia zi de mandat. Țările UE ar putea fi supuse unor tarife vamale din partea SUA
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cel mai mare iceberg din lume, A23a, se deplasează spre insula britanică Georgia de Sud. Cât de gravă este situația
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Cu ce a rămas Victor Ponta la partaj, după ce a divorțat de Daciana Sârbu? Iată declarația de avere
CANCAN.RO
Noua regulă pentru românii care nu locuiesc la ADRESA din buletin. Ce e obligatoriu să faci din ianuarie 2025 și de ce acte ai nevoie
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe