Michael Jackson - în cifre

Michael Jackson, supranumit "regele pop-ului", care a murit în noaptea de joi spre vineri, la vârsta de 50 de ani, ar fi generat venituri de un miliard de lire sterline pentru economia Marii Britanii, dacă ar fi apucat să susţină cele 50 de concerte programate la O2 Arena, potrivit The Guardian.

Urmărește
121 afișări
Imaginea articolului Michael Jackson - în cifre

Michael Jackson - în cifre (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

16 - Numărul de albume ale lui Michael Jackson care au intrat în Topul 20 al vânzărilor magazinului online Amazon, la doar câteva ore după moartea sa.

37 - Numărul de săptămâni în care albumul "Thriller" s-a aflat în topul Billboard, în 1982 şi 1983. Acesta s-a vândut în peste 50 de milioane de copii în întreaga lume.

504.000 - Numărul de oameni care au asistat, în 1987, la şapte concerte sold out pe care Jackson le-a susţinut pe stadionul Wembley din Marea Britanie.

750.000 - Numărul de bilete vândute la cele 50 de concerte pe care el ar fi trebuit să le susţină, începând cu 13 iulie, la O2 Arena din Londra.

140 - Numărul de martori care au apărut în procesul din 2005 al lui Jackson, în care a fost acuzat de pedofilie. În cele din urmă, el a fost achitat pentru toate cele zece capete de acuzare care i s-au adus.

47,5 milioane - Suma în dolari pe care Jackson a plătit-o, în 1985, pentru drepturile de publishing ale catalogului Beatles.

17 milioane - Suma în dolari pe care Jackson a plătit-o, în 1988, pentru a achiziţiona ferma Neverland.

10 - Vârsta la care Jackson a dat o audiţie la Motown, cu piesa "I Got Feeling", a lui James Brown.

150 - Vârsta până la care Jackson visa să trăiască.

19 - Numărul de luni cât a durat mariajul lui Jackson cu Lisa Marie Presley.

1 miliard - Venitul, în lire sterline, pe care concertele lui Jackson de la O2 Arena l-ar fi generat pentru economia Marii Britanii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici