Michael Jackson, omagiat după 7 ani de la dispariţie. Mesaj emoţionant al fiicei şi concert Jackson 5 - FOTO

Megastarul Michael Jackson, de la dispariţia căruia s-au împlinit pe 25 iunie 7 ani, a fost omagiat de familie. Fiica sa Paris a publicat un mesaj emoţionant pe reţeaua Instagram, în care spune că Michael era "cel mai bun prieten din întregul univers", relatează The Hollywood Reporter.

Urmărește
863 afișări
Imaginea articolului Michael Jackson, omagiat după 7 ani de la dispariţie. Mesaj emoţionant al fiicei şi concert Jackson 5 - FOTO

Michael Jackson, omagiat după 7 ani de la dispariţie. Mesaj emoţionant al fiicei şi concert Jackson 5

Michael Jackson a fost comemorat de familia sa, la 7 ani de la dispariţia sa prematură, la doar 50 de ani. "Odihneşte-te în pace, prietenul meu cel mai bun din întreg universul", a scris Paris, fiica sa, pe reţeaua Instagram.

Fiica superstarului şi-a omagiat tatăl cu un colaj de fotografii în care apare alături de el. Printre instantanee se regăsesc şi imagini polaroid din copilăria lui Paris. Fiica lui Michael a publicat colajul pe reţeaua Instagram.

"Au trecut şapte ani, să te odihneşti în pace, tu eşti cel mai bun prieten din întreg universul. Te iubesc mai mult decât orice pe lumea", a scris Paris într-un mesaj emoţionant. Fiica sa a continuat prin a adresa un mesaj de revoltă împotriva aşa-zisei colecţii de materiale pornografice descoperite de poliţie, ce aparţineau "Regelui Muzicii Pop", în proprietatea Neverland: "Presa publică ştiri, jurnaliştii se defăimează singuri, dar toţi oamenii care l-au iubit ştiu că e un mişmaş. Îţi promit, tată, şi jur pe numele de familie pe care l-am moştenit, că te voi apăra cât voi trăi. Nimeni nu-i ca tine şi niciodată, nimeni, nu te va egala. Îţi mulţumesc că ai emoţionat o lume întreagă. Îţi mulţumesc că eşti în inima mea.", a scris Paris pe reţeaua Instagram.

Fraţii Jackson, Jermaine, Tito, Jackie and Marlon, care au format alături de Michael trupa Jackson 5, l-au omagiat la rândul lor, cu un concert la San Diego County Fair în Del Mar, California, potrivit Entertainmet Tonight. Membrii Jackson 5 au cântat hitul "One More Chance" şi piesa lui Michael, "Wanna Be Startin' Somethin'".

Michael Jakson a încetat din viaţă pe 25 iunie 2009, în urma unei supradoze de barbiturice, prescrise de medicul său personal, la reşedinţa sa din Neverland. Avea 50 de ani, 3 copii şi este considerat fenomenul muzical al secolului al XX-lea. Muzica sa se ascultă şi astăzi şi se va asculta, probabil, zeci sau sute de ani de acum încolo.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici