- Home
- Life-Inedit
- LONDRA, (08.08.2014, 08:45)
- Gaidau Ion
Mick Jagger şi alte 200 de personalităţi se implică în campania împotriva independenţei Scoţiei
Peste 200 de personalităţi, între care Mick Jagger şi astrofizicianul Stephen Hawking, au semnat o scrisoare deschisă publicată joi în presa britanică în care îi îndeamnă pe scoţieni să spună "nu" independenţei la referendumul de audoterminare ce va avea loc pe 18 septembrie.

Mick Jagger (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"În mod evident, decizia vă aparţine în totalitate. Dar ea va avea un impact enorm asupra noastră, a tuturor, din Regatul Unit. Noi vrem să vă spunem cât de mult apreciem legăturile de cetăţenie pe care le împărtăşim şi să ne exprimăm speranţa că veţi vota pentru a le reînnoi", afirmă semnatarii scrisorii.
Lista cuprinde oameni de ştiinţă şi academicieni de renume, dar şi personalităţi din lumea filmului, televiziunii şi sportului, precum actriţa Judi Dench, campionul olimpic la canotaj Steve Redgrave şi chiar staruri de la Hollywood, precum Helena Bonham-Carter, Patrick Stewart şi Michael Douglas.
Celebrităţi scoţiene, precum fostul rugbist Kenny Logan sau actriţa Louise Linton, au semnat la rândul lor scrisoarea.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
"Este formidabil să aflăm că Scoţia are atât de mulţi prieteni şi admiratori şi noi ştim că ei vor continua să ne iubească după ce se va vota la 18 septembrie", a reacţionat un reprezentant al "Yes Scotland", care militează pentru independenţă.
Cu şase săptămâni înainte de vot, susţinătorii independenţei Scoţiei sunt devansaţi în sondaje de tabăra celor care se opun, care au mai primit, în ultimele luni, sprijin din partea unor personalităţi ca Hillary Clinton, Barack Obama sau premierul chinez Li Keqiang.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe