Prima pagină » Life-Inedit » Mihai Constantinescu va fi externat la sfârşitul acestei săptămâni

Mihai Constantinescu va fi externat la sfârşitul acestei săptămâni

Cântăreţul Mihai Constantinescu, operat pe inimă, în 7 noiembrie, la Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş, va fi externat la sfârşitul acestei săptămâni, a declarat joi, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Lavinia Cosma.
Mihai Constantinescu va fi externat la sfârşitul acestei săptămâni
20 nov. 2008, 14:37, Life-Inedit

"Domnul Mihai Constantinescu va fi externat la sfârşitul acestei săptămâni. Se simte foarte bine. A evoluat bine de la operaţie şi nu a făcut complicaţii", a spus Cosma.

Potrivit sursei citate, cântăreţul a fost de acord să aibă, vineri, de la ora 11.00, o întâlnire cu reprezentanţii presei şi să facă declaraţii. Întâlnirea va avea loc la Clinica de Chirurgie Cardiacă a Institutului.

Cântăreţul şi compozitorul Mihai Constantinescu a fost internat în Secţia Clinică de Chirurgie Cardiovasculară de la Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş în 2 noiembrie, cu diagnosticul stenoză aortică strânsă, cardiopatie valvulară, insuficienţă mitrală gradul 3/4, insuficienţă tricuspidiană gradul 2, hipertensiune pulmonară medie.

În 7 noiembrie, Mihai Constantinescu a fost operat pe inimă de o echipă de medici a Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş, condusă de şeful secţiei de Chirurgie Cardiovasculară, profesorul Radu Deac. Operaţia, realizată pe cord deschis, a constat în două înlocuiri valvulare şi a fost o reuşită, potrivit medicilor.