Filmul spune povestea unei adolescente de 17 ani, Lola, care îşi experimentează sexualitatea, dar încearcă şi drogurile. Mama ei, Anne, este frustrată de viaţa pe care o are, informează Daily Mail.
În precedentul trailer al filmului, Lola apare într-o scenă fierbinte de dragoste, următoarele imagini prezentând-o pe mama ei când descoperă un prezervativ în jurnalul personajului interpretat de Miley Cyrus. Aşa află Anne că fiica ei şi-a pierdut virginitatea.
Miley a mărturisit într-un interviu recent că a ales rolul Lolei pentru a ieşi din zona în care se simte cel mai bine şi a evita astfel să fie etichetată doar o adolescentă veselă. „Îmi doream să fac altceva, să aleg altceva decât era normal pentru cariera mea. A fost foarte eliberator să nu fiu doar «Ce bine, sunt fericită» şi să interpretez emoţiile vieţii reale. Oamenii s-au obişnuit ca eu să fiu fetiţa veselă”, a spus ea.
Filmul este un remake al ecranizării franceze „LOL”, din 2008.