Kelly a fost găsit „lipsit de cunoştinţă” pe 1 mai, în domiciliul său din Atlanta. El a fost transportat la spital, unde a şi murit. Rapperul avea 34 de ani.
Surse din poliţie au declarat că, imediat după moartea lui Kelly, mama acestuia le-a spus anchetatorilor că fiul său consumase cocaină şi heroină în noaptea de dinaintea decesului. Cântăreţul era cunoscut de altfel ca un consumator de droguri, relatează bbc.co.uk.
Duoul Kris Kross a cunoscut succesul în anii 1990, devenind celebru cu hitul „Jump”, lansat în 1992, recompensat cu dublu disc de platină.
Kris Kross a fost format din Chris Kelly, cunoscut şi ca Mac Daddy, şi Chris „Daddy Mac” Smith. Duoul Kris Kross a activat între anii 1992 – 1998, timp în care a lansat trei albume de studio, „Totally Krossed Out” (1992), „Da Bomb” (1993) şi „Young, Rich & Dangerous” (1996).
În februarie 2013, cei doi au concertat împreună la un eveniment care marca împlinirea a 20 de ani de la lansarea labelului So So Def, cu care Kris Kross a semnat contractul de lansare a albumelor sale.