Prima pagină » Life-Inedit » Peste cinci mii de persoane au cântat la unison cu Simply Red, la Cerbul de Aur (Galerie video)

Peste cinci mii de persoane au cântat la unison cu Simply Red, la Cerbul de Aur (Galerie video)

Trupa britanică Simply Red a adunat, sâmbătă seară, în Piaţa Sfatului din Braşov, peste 5.000 de persoane care au stat în picioare pe toată durata spectacolului şi au cântat toate melodiile formaţiei.
Peste cinci mii de persoane au cântat la unison cu Simply Red, la Cerbul de Aur (Galerie video)
07 sept. 2008, 13:28, Life-Inedit

Dacă la aproape toate celelalte spectacole ale Festivalului Cerbul de Aur spectatorii şi-au păstrat ordinea şi numărul scaunelor, la Simply Red nu a mai fost aşa. Membrii trupei au fost primiţi de publicul român în picioare, iar scaunele au fost de prisos. Niciun alt invitat la festival nu a reuşit să mobilizeze publicul şi nici să umple arena până la refuz aşa cum a reuşit trupa lui Mick Hucknall.

Publicul, de toate vârstele, a cântat hiturile trupei din cei 25 de ani de carieră, precum „Holding Back the Years", „It’s Only Love", „Stars", „Fairground", „Say You Love Me", „The Air That I Breathe".

Deşi concertul ar fi trebuit să dureze doar 60 de minute, Simply Red a mai stat cu fanii încă aproape o jumătate de oră şi abia când a bătut miezul nopţii la ceasul-turn din Piaţa Sfatului membrii trupei şi-au luat rămas bun de la public. Nu înainte însă de a cânta împreună cu ei hitul „If You Don’t Know Me by Now".

"Sunteţi un public fantastic! Sper să vă văd şi la anul. Acum e timpul pentru o bere rece", au fost cuvintele cu care Mick Hucknall & Co şi-au luat rămas bun de la fani.

Liderul trupei, Mick Hucknall, a anunţat recent că membrii formaţiei au proiecte solo şi după 25 de ani de carieră vor să meargă pe propriul drum.

Simply Red este una dintre cele mai apreciate trupe din Marea Britanie. Apariţia ei se datorează celebrului solist Mick Hucknall, alias „Red Mick". Simply Red are în palmares 15 discuri şi peste 40 de single-uri care au fost bine poziţionate în topuri din Europa, SUA sau Canada.

Holding Back the Years

It’s Only Love

Stars

If You Don’t Know Me by Now