Modelul Mercedes 250SL Roadster Coupe automatic, de culoare albă, a fost fabricat în 1967 şi va fi vândut cu un card de certificare. Automobilul a parcurs 170.500 de kilometri, iar specialiştii se aşteaptă să fie vândut pentru o sumă cuprinsă între 30.000 de dolari şi 50.000 de dolari.
Automobilul va fi vândut în luna iulie, la Hollywood, alături de alte obiecte şi bunuri care au aparţinut unor vedete.
Natalie Wood, celebră pentru rolurile sale din „Poveste din cartierul de Vest/ West Side Story”, „Miracle on 34th Street” şi „Rebel fără cauză/ Rebel Without A Cause”, a murit la vârsta de 43 de ani, în 1981, înecându-se în largul coastelor californiene. Autorităţile americane au ajuns la concluzia potrivit căreia moartea actriţei – prin înecare – a fost accidentală.
Ancheta în cazul morţii actriţei a fost redeschisă în noiembrie 2011, după ce poliţia din Los Angeles a anunţat că a primit o serie de informaţii noi despre acest caz, iar căpitanul iahtului pe care se afla Natalie Wood cu câteva ore înainte de a muri a făcut o nouă declaraţie, în care a recunoscut că a minţit în prima lui declaraţie la poliţie, în 1981.
Poliţia americană nu a descoperit însă nicio dovadă care să sprijine ipoteza comiterii unei crime şi nu a pus sub acuzare nicio persoană.