- Home
- Life-Inedit
- BUCUREŞTI, (17.12.2024, 12:51)
- Petru Mazilu
Mister rezolvat. NASA a aflat de ce luna lui Jupiter este foarte activă vulcanic
- NASA a aflat de ce Io, luna lui Jupiter, este foarte activă vulcanic.
- Astfel, cercetătorii au rezolvat un mister cu care se confruntau de 44 de ani.
- Descoperirile au fost făcute cu ajutorul sondei spaţiale Juno care a trecut pe lângă corpul ceresc în 2023 şi în 2024.

Sursa foto: NASA
Io este cea mai activă lume vulcanică din sistemul solar. Acest lucru a fost stabilit încă din 1979 de savantul Linda Morabito. Ulterior, informaţia a fost confirmată la un laborator NASA, cu ajutorul unei imagini realizate de sonda spaţială Voyager 1. De atunci, cercetătorii au încercat să afle ce provoacă erupţiile multiple de pe Io.
Zeci de ani experţii au încercat să găsească răspunsul şi se pare că l-au găsit, potrivit Live Science. Sonda spaţială Juno, care a fost lansată în 2011 pentru a studia Jupiter şi lunile sale, a făcut două treceri pe lângă Io în 2023 şi 2024, apropiindu-se la doar 1.500 km de suprafaţa sa clocotită.
Nava a colectat date care le-au permis oamenilor de ştiinţă să măsoare gravitaţia lui Io. Astfel, cercetătorii au aflat că luând în calcul poziţia şi forma corpului ceresc, luna este supusă unei presiuni uriaşe şi permanente. Cercetătorii au comparat-o cu o minge antistres care produce o energie imensă sub formă de căldură. Energia topeşte interiorul planetei şi astfel se produc erupţiile.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Surse Reuters: Americanii şi ruşii s-au întâlnit în secret în Elveţia pentru a purta discuţii neoficiale despre războiul din Ucraina
-
Un nou incident legat de cablurile din Marea Baltică. Suedezii au deschis o anchetă
-
Trump-Putin: Întâlnirea depinde de progresele în negocierile de pace
Datele publicate în decembrie sugerează că luna vulcanică a lui Jupiter are un interior în mare parte solid, fiecare dintre vulcani având propria sa cameră subterană cu magmă. Descoperirile studiului oferă cercetătorilor posibilitatea de a regândi ceea ce se ştie despre formarea şi evoluţia planetelor.
Io este puţin mai mare decât luna Pământului. Are un diametru de 3.600 de kilometri şi aproximativ 400 de vulcani, potrivit NASA. Urmele de la erupţiile acestor vulcani se pot întinde pe kilometri întregi în spaţiu şi pot fi văzute de pe Pământ cu telescoape mari.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe