Modul „ingenios” prin care un tânăr a ajuns să fie arestat pentru a scăpa de însurătoare

Publicat: 23 01. 2020, 17:46
Actualizat: 30 03. 2020, 19:47

Un tânăr pe nume Chen din Shanghai, China, care urma să se însoare cu logodnica lui anul acesta, a hotărât să jefuiască un magazin ca să fie arestat şi să scape de însurătoare, relatează Standard.co.uk.

Bărbatul a intrat într-un studio de dans din Shanghai şi a furat o boxă Bluetooth, după ce s-a asigurat că locul este monitorizat de camere de supraveghere. 

La scurt timp după furt, poliţia a apărut la uşa tânărului, iar acesta le-a povestit că motivul adevărat pentru ilegalitatea comisă a fost frica de căsătorie. 

Bărbatul a adăugat că a vrut să fure un obiect care să determine autorităţile să-l aresteze, dar nu îndeajuns de scump ca să cauzeze pagubă mare proprietarului.

Reputaţia este foarte importantă în China, de aceea tânărul a crezut că odată ce va fi condamnat pentru furt, logodnica lui nu va mai dori să-l ia de soţ. 

Bărbatul se află încă în arest, însă nu va fi reţinut pentru mult timp, având în vedere că e vorba de o infracţiune minoră.

Nu se ştie dacă partenera lui a hotărât sau nu să renunţe la căsătorie.

Foto: Profimedia Images