Monica Bellucci - pictorial incendiar pentru o campanie a brandului Dolce & Gabbana

Actriţa italiană Monica Bellucci, în vârstă de 47 de ani, a pozat într-un pictorial incendiar pentru o campanie a brandului Dolce & Gabbana, în oraşul Portofino.

Urmărește
1260 afișări
Imaginea articolului Monica Bellucci - pictorial incendiar pentru o campanie a brandului Dolce & Gabbana

Monica Bellucci (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Actriţa italiană, celebră pentru silueta ei clasică, în formă de clepsidră, a pozat alături de modelul Bianca Balti, în vârstă de 27 de ani, informează dailymail.co.uk.

Pictorialul a fost coordonat de Domenico Dolce, unul dintre cei doi fondatori ai casei Dolce & Gabbana.

Monica Bellucci a purtat un costum de baie, o fustă neagră cu flori albe, o bluză neagră cu o fustă stacojie, o rochie neagră şi un taior negru din două piese.

Cele două modele au pozat la un moment dat pentru o fotografie care a recreat un număr de samba, realizat în faţa unor bărbaţi italieni, dar şi pentru un aparent portret de familie.

Monica Bellucci a pozat şi pe treptele unei capele italiene, cu un băiat îmbrăcat în costum negru, care ţinea în mână un buchet de crini albi.

Şedinţa foto din Portofino a atras, în mod deloc surprinzător, numeroşi spectatori.

Actriţa italiană alternează în ultimii ani rolurile din filme cu şedinţele fotografice. Ea a jucat recent alături de Rachel Weisz în filmul "The Whistleblower" şi alături de Nicholas Cage în SF-ul din 2010 "The Sorcerer's Apprentice". În cel mai recent film al ei, lungmetrajul franţuzesc "That Summer", Bellucci şi-a uimit fanii dezbrăcându-se în faţa camerei de filmat la doar câteva săptămâni după ce a născut cel de-al doilea copil, Léonie.

Monica Bellucci s-a născut în Città di Castello, din regiunea italiană Perugia, şi este considerată una dintre cele mai frumoase actriţe europene. Iniţial, ea a început o carieră în domeniul juridic, dar, în timp ce era studentă, a lucrat ca fotomodel. A debutat ca actriţă în 1990, în producţii de televiziune, iar la Hollywood a devenit cunoscută în 1992, cu rolul din filmul "Dracula" al lui Francis Ford Coppola. Rolul din "L'appartement" (1996) a propulsat-o ca star. A mai jucat în "Malena" (2000), "Suspect de crimă/ Under suspicion" (2000), "Frăţia lupilor/ Le Pacte des loups" (2001), dar şi în şocantul "Ireversibil/ Irreversible", de Gaspar Noe, alături de soţul său, actorul Vincent Cassel.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici