Monty, unul dintre căţeii reginei Marii Britanii şi vedetă la deschiderea JO de la Londra, a murit – VIDEO
Monty, care avea 13 ani, şi alţi doi căţei ai reginei sunt reprezentanţii rasei corgi, atât de dragă familiei de la Windsor, de când regele George VI (tatăl reginei Elizabeth a II-a) a achiziţionat primul exemplar, în 1933.
Cei trei căţei, însoţitori devotaţi ai reginei, au fost prezenţi şi într-un simpatic filmuleţ, proiectat în deschiderea JO de la Londra, în care regina pleacă alături de James Bond (jucat de Daniel Craig), la ceremonia oficială şi în final se aruncă cu paraşuta la tribuna regală.
În film, cei trei căţei, Monty, Willow şi Holly îşi însoţesc stăpâna pe holurile palatului, până când aceasta se urcă în elicopter alături de James Bond. Regina are în film o singură replică: „Bună seara, domnule Bond”, dar prezenţa ei în această producţie i-a adus un val de apreciere pentru umorul ei şi de felicitări.
Căţelul Monty a aparţinut şi Reginei mame care a murit în 2002 la 101 ani.