Morgan Freeman va primi Globul de Aur pentru întreaga carieră, în 2012

Actorul american Morgan Freeman va primi premiul pentru întreaga carieră - Cecil B. DeMille Award - la cea de-a 69-a gală a Globurilor de Aur, ce va avea loc la Los Angeles, pe 15 ianuarie, a anunţat miercuri The Hollywood Foreign Press Association, organizatoarea evenimentului.

Urmărește
146 afișări
Imaginea articolului Morgan Freeman va primi Globul de Aur pentru întreaga carieră, în 2012

Morgan Freeman (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Trofeul Cecil B. DeMille este un premiu pentru întreaga carieră decernat de Asociaţia presei străine de la Hollywood (The Hollywood Foreign Press Association/ HFPA).

Printre precedenţii câştigători ai Cecil B. DeMille Award se numără Barbra Streisand, Al Pacino, Michael Douglas, Steven Spielberg, Anthony Hopkins, Warren Beatty, Alfred Hitchcock şi Martin Scorsese.

Asociaţia presei străine de la Hollywood a organizat o conferinţă de presă şi i-a invitat pe actriţa Amy Adams şi pe regizorul Pedro Almodovar să facă acest anunţ.

"Actorul premiat de Academia de film americană Morgan Freeman este una dintre cele mai celebre personalităţi din cinematografia americană. Filmele lui se află printre peliculele cele mai apreciate de critici şi de public din toate timpurile, iar Freeman însuşi se află pe locul al 10-lea în topul actorilor ale căror filme au generat cele mai mari încasări din toate timpurile", au anunţat reprezentanţii HFPA.

Morgan Freeman, care a cunoscut succesul în cinema după ce a trecut de vârsta de 50 de ani, a primit, în februarie 2005, premiul Oscar pentru cel mai bun rol secundar, pentru prestaţia din "O fată de milioane/ Million Dollar Baby", de Clint Eastwood. Actorul a mai fost nominalizat la Oscar pentru rolurile din "Strada/ Street Smart", "Şoferul Doamnei Daisy/ Driving Miss Daisy", "Închisoarea Îngerilor/ The Shawshank Redemption" şi "Invictus/ Neînfrânt".

Nominalizările la premiile Globul de Aur pe 2012 vor fi anunţate pe 15 decembrie.

Cea de-a 69-a gală a premiilor Globul de Aur va avea loc pe 15 ianuarie, la Beverly Hilton Hotel din Los Angeles.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici