Bradul Millennium, amplasat în Piaţa Unirii din Bucureşti, va avea o înălţime de 76 de metri, opt etaje, un diametru de 26 de metri, va cântări 290 de tone şi va fi împodobit cu peste 2 milioane de beculeţe. Este pentru prima oară când bucureştenii beneficiază de o astfel de atracţie, proiecte similare fiind dezvoltate cu succes în oraşe precum Lisabona şi Varşovia.
"Ne bucurăm că începând din acest an Bucureştiul beneficiază în preajma sărbătorilor de o atracţie precum bradul de Crăciun Millennium. Este darul nostru către oraşul Bucureşti, în primul an după integrarea României în Uniunea Europeană. Odată cu începerea activităţii pe piaţa din România, ne dorim să facem parte din viaţa fiecărui român, conduşi de sloganul Millennium Bank "Viaţa ne inspiră", a declarat José Toscano, Director General Millennium Bank.
"Suntem deosebit de onoraţi să fim partenerii unui proiect de o asemenea anvergură şi credem că acesta va aduce un plus de valoare oraşului Bucureşti. Primăria Capitalei susţine orice iniţiativa privata în interesul cetăţenilor şi suntem bucuroşi când descoperim că astfel de proiecte fac parte din strategia de dezvoltare a companiilor româneşti sau străine", a precizat Adriean Videanu, primarul general al Municipiului Bucureşti.