Natalie Portman şi Benjamin Millepied s-au logodit în 2010, iar presa americană a vorbit chiar despre o căsătorie secretă a cuplului, în luna februarie, când actriţa şi logodnicul ei au fost văzuţi purtând verighete la gala de decernare a premiilor Oscar de la Los Angeles, citate de express.co.uk.
O sursă a declarat pentru tabloidul american In Touch Weekly că Portman şi Millepied intenţionează să se căsătorească pe 5 august, în California, în cadrul unei ceremonii private.
„Natalie şi Ben se vor căsători în regiunea Big Sur din California. Este unul dintre locurile preferate de Natalie – de fiecare dată merge acolo pentru a se relaxa şi a scăpa de presiunea din Los Angeles”, a declarat această sursă.
„La această nuntă vor participa doar prietenii apropiaţi şi membrii celor două familii. Va fi o ceremonie foarte relaxată. Ei nu vor trimite invitaţii. S-ar putea chiar ca Natalie să nici nu poarte o rochie de mireasă”, a declarat o altă sursă.
Natalie Portman şi logodnicul ei, coregraful Benjamin Millepied, au devenit pentru prima dată părinţi în iunie 2011.
Portman, care a împlinit vârsta de 31 de ani pe 9 iunie, a anunţat în decembrie 2010 că era însărcinată şi că s-a logodit cu iubitul ei, balerinul şi coregraful francez Benjamin Millepied.
Cei doi s-au cunoscut în timpul filmărilor pentru thrillerul psihologic „Lebăda neagră/ Black Swan”, în care Portman a interpretat rolul unei balerine cu tendinţe automutilante. Pentru acest rol, Natalie Portman a fost recompensată cu premiul Oscar, dar şi cu un Glob de Aur pentru cea mai bună actriţă în rol principal.
Actriţă, regizoare şi producătoare de film, Natalie Portman a debutat în rolul adolescentei rebele din filmul „Léon”, al lui Luc Besson, şi a continuat cu partituri în filme precum „Visând la Beverly Hills”, „Ispita/ Closer”, „Fantomele lui Goya” şi „V de la Vendetta”. Portman a jucat anul trecut în mai multe filme de genuri diferite, printre care comediile „Măria Ta/ Your Highness” şi „Fără obligaţii/ No Strings Attached”, filmul de acţiune „Thor” şi drama „Hesher”.