Jim Carrey nu vrea să se căsătorească cu Jenny McCarthy
Carey a mai fost căsătorit de două ori – prima dată în 1987, cu fosta actriţă Melissa Wormer, cu care are o fiică în vârstă de 20 de ani, iar a doua oară în 1996, cu Lauren Holly, alături de care a jucat în filmul "Tăntălăul şi Gogomanul/ Dumb and Dumber", şi a căror căsnicie a durat mai puţin de un an, informează Hollywood.com.
Potrivit lui Carrey, experienţa avută cu celelalte relaţii îl învaţă că ar trebui să nu se mai apropie de altar.
"Sunt fericit alături de Jenny, cu toate că, probabil, nu mă voi mai căsători din nou", a declarat actorul.
Actorul canadian Jim Carrey, în vârstă de 46 de ani, a devenit cunoscut la începutul anilor ’90, cu "Ace Ventura: detectivu’ lu’ peşte", apoi cu "Masca", devenind chiar primul actor care a depăşit suma de 20 de milioane de dolari primiţi pentru un film, în 1996, graţie peliculei "Tipu’ de la cablu".