Prima pagină » Life-Inedit » Procesul Elenei Băsescu cu „Can Can”, amânat pentru luna martie

Procesul Elenei Băsescu cu „Can Can”, amânat pentru luna martie

Judecătoria Sectorul 5 a identificat reporterul de la "Can Can", care a publicat articolul intitulat "Elena Băsescu acuzată că se droghează cu cocaină", motiv pentru care aceasta a acţionat în instanţă ziarul.
Procesul Elenei Băsescu cu
15 feb. 2008, 12:01, Life-Inedit

Instanţa a stabilit, vineri, ca următorul termen în acest proces să fie în 14 martie, când va fi citat şi reporterul de la ziarul Can Can, care a preluat informaţia din publicaţia Tricolorul.

Avocatul Elenei Băsescu, Radu Pricop, a cerut, sub sancţiunea amenzii, identificarea reporterului de la Tricolorul care a scris articolul despre fiica Preşedintelui.

Instanţa va face o adresă la publicaţia Tricolorul pentru ca aceştia să precizeze numele celui care a semnat articolul.

Fiica cea mică a preşedintelui, Elena Băsescu a dat în judecată cele două publicaţii care au acuzat-o că s-ar fi drogat cu cocaină, ea cerând daune morale de un leu.

La sfârşitul lunii noiembrie, Elena Băsescu a introdus, la Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, o acţiune civilă faţă de SC Editura Speranţa SRL – care editează cotidianul "Tricolorul" – şi faţă de SC Can Can SRL şi, respectiv, faţă de autorii articolelor.