- Home
- Life-Inedit
- LOS ANGELES, (18.05.2008, 13:36)
New Kids On The Block revin în forţă
Membrii trupei New Kids On The Block au făcut furori la revenirea lor pe scena muzicală, vineri, motiv pentru care au anunţat că mini-turneul lor nord-american va fi extins, pentru că biletele la concertele deja programate s-au epuizat în câteva minute.
![Imaginea articolului New Kids On The Block revin în forţă](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/4728/2642240/1/nkotb-flickr-com.jpg?width=560)
New Kids On The Block revin în forţă (Imagine: www.flickr.com)
Turneul trupei proaspăt reunite - Joey McIntyre, Donnie Wahlberg, Danny Wood and Jordan şi Jonathan Knight - va debuta pe 19 septembrie, la Toronto, şi se va încheia pe 26 noiembrie, la San Diego, informează accesshollywood.com.
Vineri, "puştii" au cântat live pentru prima dată în ultimii 15 ani, în emisiunea "Today", difuzată dimineaţa de postul NBC. Aproximativ 3.000 de fani au campat în faţa postului de televiziune pentru a-i putea vedea pe membrii New Kids On The Block.
Trupa şi-a tratat fanii cu hituri precum "Step by Step" şi "Hangin' Tough", dar şi cu noutăţi precum "Summertime".
Step by Step
Întoarcerea pe scena muzicală a trupei vine după lansarea, în urmă cu 20 de ani, a albumului "Hanging Tough".
"Reacţia fanilor a fost incredibilă", a declarat Donnie Wahlberg, unul din membrii New Kids On The Block, după ce a anunţat că el şi colegii săi vor reveni pe piaţa muzicală cu un turneu şi un nou album. Acesta a mai precizat că a realizat 80% din noul material muzical alături de colegii de trupă Joey McIntyre şi Jordan Knight. "Nu mă interesa un turneu nostalgic în care să interpretăm aceleaşi piese. Cu toate acestea, vom cânta în mod sigur şi piese mai vechi", a adăugat vedeta în vârstă de 38 de ani.
Trupa - formată din Jordan Knight, Donnie Wahlberg, Joey McIntyre, Danny Wood şi Jonathan Knight - a devenit un fenomen mondial la începutul anilor '90 şi a vândut peste 50 de milioane de albume. Printre hiturile trupei se numără "Hangin’ Tough", "Step By Step" şi "You Got It (The Right Stuff)".
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22669374/1/video.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22680040/2/pavel-churiumov-321968-unsplash.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/7338064506-91fd42a3f9-o-1-1738930802.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=2642240&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe