Nico şi Vlad Miriţă intră cu numărul 17 în prima semifinală Eurovision

Reprezentanţii României la Eurovision, Nico şi Vlad Miriţă, vor intra cu numărul 17 în prima semifinală de la Belgrad, care va avea loc pe 20 mai, după cum s-a decis în urma tragerii la sorţi din 17 martie.

Urmărește
34 afișări
Imaginea articolului Nico şi Vlad Miriţă intră cu numărul 17 în prima semifinală Eurovision

Nico şi Vlad Miriţă intră cu numărul 17 în prima semifinală Eurovision

Astfel, ordinea intrării în concurs va fi: Muntenegru, Israel, Estonia, Moldova, San Marino, Belgia, Azerbaidjan, Slovenia, Norvegia, Polonia, Irlanda, Andorra, Bosnia şi Herţegovina, Armenia, Olanda, Finlanda, România, Rusia şi Grecia.

"Poziţia 17 în concurs e una avantajoasă, dar, până la urmă, nu este acesta factorul decisiv în rezultatul pe care îl vom obţine şi în calificarea piesei în finală. Trebuie să-i încurajăm pe reprezentanţii noştri şi să fim încrezători în evoluţia lor pe scenă", a declarat Ioan Duma, prezent la întâlnirea de la Belgrad.

Dacă se vor califica în finala din 24 mai, reprezentanţii României vor concura, alături de ceilalţi calificaţi, cu Marea Britanie (poziţia 2), Germania (poziţia 4), Franţa (poziţia 19), Spania (poziţia 22) şi Serbia (poziţia 23), ţări participante direct în finală, conform noului Regulament EBU.

Finala selecţiei naţionale Eurovision, organizată de Societatea Română de Televiziune şi difuzată pe 23 februarie, la TVR 1, a fost câştigată de Nico şi Vlad Miriţă, piesa "Pe-o margine de lume" (muzică Andrei Tudor, text Andreea Andrei, Adina Şuteu) urmând să reprezinte România la semifinala internaţională Eurovision Song Contest de la Belgrad, Serbia, din luna mai.

Nico şi Vlad Miriţă au obţinut un total de 271 de puncte din partea juriului şi din partea publicului. Cei doi s-au clasat pe primul loc şi în preferinţele publicului şi în cele ale juriului. Potrivit datelor furnizate de televoting, Nico şi Vlad Miriţă au acumulat 8.277 de voturi telefonice (echivalentul a 144 puncte).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici