- Home
- Life-Inedit
- BUCUREŞTI, (24.02.2008, 00:23)
Nico şi Vlad Miriţă vor reprezenta România la Eurovision
Nico şi Vlad Miriţă au câştigat, sâmbătă seara, finala selecţiei naţionale Eurovision, piesa "Pe-o margine de lume" (muzică Andrei Tudor, text Andreea Andrei, Adina Şuteu) urmând să reprezinte România la semifinala internaţională Eurovision Song Contest de la Belgrad, Serbia, din luna mai.
Urmărește
4 afișări
Nico şi Vlad Miriţă vor reprezenta România la Eurovision
Nico şi Vlad Miriţă, cu melodia "Pe-o margine de lume", au obţinut un total de 271 de puncte din partea juriului şi din partea publicului. Cei doi s-au clasat pe primul loc şi în preferinţele publicului şi în cele ale juriului.
Potrivit datelor furnizate de televoting, Nico şi Vlad Miriţă au acumulat 8277 de voturi telefonice (echivalentul a 144 puncte). Pe locul doi s-a situat Biondo (Suedia) - "Shine", cu 264 puncte, iar locul trei pe podium a fost ocupat de Paula Seling şi Provincialii, care au acumulat un total de 208 puncte, pentru "Seven days".
Anul acesta, votul juriului de specialitate a contat 50%, la fel ca şi cel al publicului, acordat prin televoting.
Foarte fericiţi, după ce s-au anunţat rezultatele votului, Nico şi Vlad Miriţă au spus că speră să obţină locul I şi la Belgrad. Totodată, în semifinala internaţională Eurovision Song Contest de la Belgrad, cei doi vor interpreta o altă variantă a piesei "Pe-o margine de lume", în limbile engleză şi italiană, şi nu în română şi italiană, aşa cum au cântat la Bucureşti.
Juriul a fost format din 12 membri: Cristian Faur - compozitor, Mihai Pogăşanu - compozitor, Dan Teodorescu - compozitor, Dida Drăgan - interpret şi membru în Consiliul de Administraţie al SRTv, Victor Socaciu - cantautor, compozitor, membru în Consiliul de Adrministraţie al SRTv, Dani Constantin - compozitor, saxofonistul Flavius Teodosiu, instrumentistul Florin Ionescu, Titus Andrei, redactor-şef al redacţiei muzicale de la Radio România Actualităţi, George Zafiu, realizator Europa FM, Sebastian Secanu, corespondentul oikotimes.com, şi Tatiana Solomon, jurnalist la Libertatea.
La finala de sâmbătă au mai participat şi: Leo Iorga şi Pacifica cu piesa "Prea mici sunt cuvintele", Zero feat. Marius Moga - "Come this way", Nicola - "Fairytale Story", Tabasco - "Love Is All I Need", Rednex feat. Ro-mania - "RailRoad, RailRoad", LaGaylia Frazier (Suedia) - "Dr Frankenstein", Cătălin Josan - "Run Away", Simona Nae - "The Key Of Life", Yana - "C´ est la vie" şi Nico şi Vlad Miriţă, "Pe-o margine de lume".
Finala naţională a Eurovision a fost prezentată de Alina Sorescu şi Iulian Vrabete, în camera verde Iuliana Marciuc dicutând, pe parcursul transmisiei în direct, cu cei 12 concurenţi, dar şi cu jurnaliştii.
Una dintre atracţiile serii a fost recitalul cunoscutului Goran Bregović, care, împreună cu instrumentiştii săi, Wedding and Funeral Orchestra, a interpretat în jur de zece piese, după evoluţia de pe scenă a concurenţilor. Bregović a spus, după recital, că nu are niciun preferat dintre cei 12 concurenţi de la finala românească a Eurovision, dar că va avea ocazia să asculte câştigătorul la Belgrad. "Nu am văzut nimic acum, pentru că m-am pregătit pentru recital. O să cânt în finala de la Belgrad şi o să văd atunci", a spus Bregović.
România nu s-a mai calificat direct în finala Eurovision de la Belgrad, după ce, anul trecut, trupa Todomondo s-a clasat pe locul 13 în concursul de la Helsinki. Astfel, pentru a participa la finala Eurovision, Nico şi Vlad Miriţă vor trebui întâi să treacă de semifinala competiţiei. Înainte de asta, însă, cei doi vor pleca luni, la Atena, unde vor asista la finala naţională a Greciei, la Eurovision.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Taxă de la 740 de lei pentru această categorie de șoferi! Inspecția RAR, polița RCA și ITP sunt obligatorii
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe