Nicole Richie, spitalizată din cauza unei pneumonii
„Nicole (Nicole Richie – n.r.) s-a internat la Cedars-Sinai unde primeşte tratament împotriva pneumoniei. Acum se simte bine„, a declarat agentul de presă al actriţei americane.
La afârşitul săptămânii trecute, Nicole Richie, în vârstă de 28 de ani, a postat un mesaj pe site-ul de microblogging Twitter, în care le mărturisea admiratorilor că starea ei de spirit este în concordanţă cu vremea de afară.
„Ok, e deja a şasea zi de frig. Trebuie să mă detaşez cu graţie de asta şi să mă mişc în continuare”, a scris starleta americană.
La începutul acestei săptămâni, Nicole Richie a participat la o audiere la un tribunal din Los Angeles, unde un judecător american a emis un ordin de restricţie temporar împotriva a doi paparazzi, prin care le interzice acestora să se apropie de Nicole Richie sau de iubitul ei, Joel Madden, şi de cei doi copii ai lor.