No Pants Subway Ride 2016: Bucureştenii, invitaţi să meargă astăzi cu metroul, fără pantaloni

Evenimentul No Pants Subway Ride (Fără pantaloni la metrou), care are loc la nivel mondial începând din 2002, este plănuit să se desfăşoare pentru a doua oară şi în Bucureşti, duminică, de la ora 15.00, când locuitorii oraşului sunt invitaţi să se plimbe cu metroul fără să poarte pantaloni.

Urmărește
4619 afișări
Imaginea articolului No Pants Subway Ride 2016: Bucureştenii, invitaţi să meargă astăzi cu metroul, fără pantaloni

No Pants Subway Ride 2016: Bucureştenii, invitaţi să meargă cu metroul, fără pantaloni, pe 10 ianuarie (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Evenimentul No Pants Subway Ride se va desfăşura pentru al doilea an consecutiv şi în Bucureşti, duminică, de la ora 15.00, iar întâlnirea participanţilor va avea loc la ieşirea de metrou Unirii - Hanul lui Manuc.

Bucureştenii sunt invitaţi să se plimbe cu metroul fără să poarte pantaloni, "cu menţiunea importantă de a veni în boxeri sau pantaloni scurţi, nu în chiloţi tanga sau tetra", potrivit paginii de Facebook a evenimentului (https://www.facebook.com/events/1679432862327328/).

Participanţii trebuie să aibă la ei un rucsac sau o sacoşă pentru a depozita pantalonii, o cartelă de acces la metrou sau bani pentru ea şi mult entuziasm. De asemenea, aceştia trebuie să poarte haine normale de iarnă (pălărie, căciulă, mănuşi etc.).

Participanţii la manifestare îşi vor scoate pantalonii în interiorul staţiei de metrou, înainte de a intra în vagoane. La eveniment pot participa persoanele care sunt dispuse să renunţe la pantaloni la metrou şi care au abilitatea de a-şi păstra o atitudine indiferentă cu privire la acest lucru.

De asemenea, participanţii la manifestare trebuie să se poarte cât mai normal posibil şi să nu interacţioneze cu alţi oameni prezenţi la eveniment pe care nu îi cunosc. În cazul în care sunt întrebaţi de oameni de ce circulă în acest mod, ei le vor spune acestora că "au uitat pantalonii acasă" şi că le este, într-adevăr, "un pic rece". Totodată, trebuie să insiste că este o coincidenţă faptul că şi alte persoane şi-au uitat în aceeaşi zi pantalonii acasă.

În plus, participanţii trebuie să stea în vagon cum ar sta de obicei. Pot citi o revistă sau o carte sau pot desfăşura activităţile pe care le au de fiecare dată când circulă cu metroul.

Totodată, în acest an, evenimentul din Capitală va avea şi o dimensiune socială. Astfel, persoanele care au acasă haine de care nu mai au nevoie le pot aduce într-o pungă separată şi le pot oferi organizatorilor evenimentului pentru a fi donate unui cămin care se ocupă de persoane nevoiaşe.

Evenimentul No Pants Subway Ride este plănuit să se desfăşoare duminică, de la ora 15.00, în peste 60 de oraşe din lume, între care New York, Amsterdam, Barcelona, Berlin, Boston, Brisbane, Copenhaga, Helsinki, Lisabona, Londra, Los Angeles, Madrid, Miami, Montreal, Paris, Praga, Riga, Roma, San Francisco, Stockholm, Sydney, Toronto, Vancouver şi Washington DC.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici