NOFX - punk american la Bucureşti

Trupa americană NOFX a concertat marţi seara la Amfiteatrul "Mihai Eminescu" din Bucureşti, unde a adunat un public de aproape o mie de persoane, show-ul celor patru punkeri instalând o atmosferă "entuziasto-violentă" printre spectatori.

Urmărește
1 afișare
Imaginea articolului NOFX - punk american la Bucureşti

NOFX - punk american la Bucureşti

În deschiderea concertului NOFX, scena a fost încălzită de către patru formaţii româneşti de rock alternativ, hip-hop şi punk-rock: OCS, CTC, Pistol cu Capse şi E.M.I.L.

Pe parcursul prestaţiei primelor două formaţii, spectatorii care abia începeau să se adune la Amfiteatrul "Mihai Eminescu" păreau mult mai preocupaţi de berea care se vindea la două tonete aflate imediat lângă intrare. Abia trupa Pistol cu Capse a reuşit să anime atmosfera, cei patru membri ai formaţiei susţinând un recitat de aproximativ jumătate de oră. De asemenea, cei de la E.M.I.L. au reuşit să ridice publicul în picioare, spectatorii cântând alături de ei piesele cunoscute.

Americanii de la NOFX au urcat pe scenă în jurul orei 21.00, show-ul trupei desfăşurându-se pe parcursul a aproape două ore.

Însoţit de o ploaie măruntă, Fat Mike, solistul formaţiei, a salutat publicul prezent, declarându-se indignat de faptul că distanţa dintre scenă şi spectatori este prea mare. Atât le-a trebuit punkerilor să audă, că zeci de puşti cu creste în nuanţe de roz turbat şi albastru electric au sărit în spaţiile libere de lângă scenă, fentând vigilenţa jandarmilor care încercau să menţină ordinea pe timpul concertului.

Dar nici spectatorii şi nici cei de la NOFX nu s-au conformat, Fat Mike provocându-i pe cei din public să urce chiar pe scenă. Unul dintre fanii mai iuţi de picior a reuşit astfel să ajungă pe scenă, să sară peste monitoare şi să se aşeze în genunchi lângă solist, pentru a-i săruta picioarele. Jandarmii au avut de furcă cu astfel de personaje pe tot parcursul concertului, şi nu s-au sfiit să-şi înfigă mâinile în crestele celor care depăşeau zona de acces.

"Lumea ştie de voi românii, doar că nu le pasă. Nouă ne pasă, căci de-aia suntem aici. Vă mulţumim că aţi venit", a ţinut Fat Mike să spună spre sfârşitul concertului.

 

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici